Primarul Constanței, Radu Mazăre, a spus, marți, că președintele demisionar al PNL, Crin Antonescu, are un discurs asemănător cu cel al lui Traian Băsescu, "foarte încrâncenat și foarte rău", precizând că probabil Antonescu este disperat să ajungă președinte și "este în stare să facă orice".
"Sincer vorbind, eu am discutat cu Crin Antonescu acum vreo doi ani și jumătate, când părea un om cu scaun la cap. În ultima perioadă, recunosc că nu-l mai recunosc. Are un discurs exact ca al lui Băsescu. Are un discurs foarte încrâncenat și foarte rău. Se simte o răutate interioară. Nu-l înțeleg. Probabil este disperat să ajungă în acel scaun și este în stare să facă orice, cum a făcut și Băsescu", a spus Radu Mazăre, la Curtea de Apel București, după judecarea dosarului în care este judecat, alături de alte 36 de persoane, pentru atribuirea nelegală a unor terenuri.
Primarul municipiului Constanța a adăugat că în urmă cu aproximativ un an și jumătate îl simpatiza pe Crin Antonescu.
"Este un om care îmi plăcea, însă care de vreun an, un an și jumătate are un comportament total nefiresc și anormal pentru ce ne trebuie nouă ca să ne dezvoltăm. Eu nu mai vreau un «Băsescu doi». (...) O să i se strâmbe și ochii până la sfârșit", a mai spus Radu Mazăre.
Primarul Radu Mazăre a fost trimis în judecată de DNA în 28 octombrie 2008, alături de 36 de persoane, între care foști și actuali funcționari din Primăria Constanța și Oficiul de Cadastru, mandatari și notari publici, în dosarul privind atribuirea nelegală a unor terenuri.
Prejudiciul în această cauză a fost estimat la aproximativ 114 milioane de euro, din care 77,77 milioane de euro reprezintă prejudiciu în dauna statului și 36,16 milioane de euro în dauna municipiului Constanța, potrivit DNA.