Politica· 2 min citire

Ipoteza cumplită în cazul accidentului aviatic. Motivul pentru care pilotul nu s-a catapultat

Ipoteza cumplită în cazul accidentului aviatic. Motivul pentru care pilotul nu s-a catapultat

Ipoteza cumplită în cazul accidentului aviatic. Motivul pentru care pilotul nu s-a catapultat

Publicat7 iul. 2018, 20:01
Actualizat7 iul. 2018, 20:14

Potrivit lui Sorin Stoicescu, specialist în aviație, pilotul decedat, sâmbătă, ar fi refuzat o catapultare din timp, pentru a evita o tragedie, scrie Mediafax.

Incidentul aviatic de sâmbătă, de la baza Borcea, în care pilotul Florin Rotaru și-a pierdut viața după ce s-a prăbușit cu un MiG 21 LanceR, s-ar fi putut transforma într-un adevărat dezastru, dacă militarul s-ar fi catapultat la timp, astfel încât să-și salveze viața.

Această teorie îi aparține lui Sorin Stoicescu, fost șef al Aviației Civile din România. „Piloții sunt foarte bine instruiți în astfel de situați, iar educația lor este foarte strictă. Nu au voie să se catapulteze și să riște ca aeronava să ajungă în zona unde se află publicul. Eu presupun că pilotul nu a vrut să se catapulteze, că să evite astfel o tragedie”, a declarat, Agenției MEDIAFAX, Sorin Stoicescu.

Potrivit acestuia, la show-urile aviatice există reglementări foarte stricte, prin care avioanele nu pot zbura pe deasupra zonei unde se află publicul, însă, de multe ori, aeronavele, mai ales cele de vânătoare pot ajunge în zonele respective, asta datorită vitezei foarte mari de rulare.

Un avion MiG-21 Lancer s-a prăbușit la Baza Aeriană Borcea. Pilotul a murit

O aeronavă MIG 21 Lancer s-a prăbușit la Baza Borcea. Accidentul s-a produs în timpul unui miting aviatic, la care participau aproape 4 mii de persoane. Avionul a căzut la 10 km de baza aeriană, în apropierea stației de taxare de la Fetești. Pilotul aeronavei nu a supraviețuit.

Florin Rotaru avea 36 de ani, 2 copii și era șeful Escadrilei 861 Aviație Luptă. În urma incidentului a fost deschis un dosar penal, iar toate zborurile de instrucție cu acest tip de aeronavă au fost sistate până la finalizarea anchetei.

florin_rotaru_06167800.jpg
Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Politica