Politica· 3 min citire

Incredibil! Un fost politician primește despăgubiri pentru condițiile grele din penitenciar

Incredibil! Un fost politician primește despăgubiri pentru condițiile grele din penitenciar

Incredibil! Un fost politician primește despăgubiri pentru condițiile grele din penitenciar

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 10 ian. 2019, 20:19

Fostul președinte al Consiliului Județean Cluj, Horea Uioreanu, care ispășeste o pedeapsă de peste 6 ani pentru corupție, trebuie să primească 5.000 de euro daune morale din partea Statului Român și a unor instituții ale MAI pentru încălcarea unor dispoziții ale CEDO. Decizia nu e definitivă.

Potrivit unei decizii emise miercuri de Judecătoria Cluj-Napoca, care a fost postată pe site-ul instituției, în cazul lui Horea Uioreanu au fost încălcate dispozițiile articolelor 3 și 8 CEDO.

„Obligă pârâții Statul Român, Ministerul de Interne, IGPR și IPJ Cluj, în solidar, la plata către reclamant a sumei de 2.700 euro (echivalentul în lei la data plății), reprezentând contravaloarea prejudiciului moral cauzat ca urmare a încălcării dispozițiilor art. 3 CEDO. Obligă aceeași pârâți, în solidar, la plata către reclamant a sumei de 1.800 euro (echivalentul în lei la data plății), reprezentând contravaloarea prejudiciului moral cauzat ca urmare a încălcării dispozițiilor art. 8 CEDO. Obligă pârâții Statul Român, MAI, IGPR și Direcția Generală de Poliție București, în solidar, la plata către reclamant a sumei de 300 euro (echivalentul în lei la data plății), reprezentând contravaloarea prejudiciului moral cauzat ca urmare a încălcării dispozițiilor art. 3 CEDO. Obligă aceeași pârâți, în solidar, la plata către reclamant a sumei de 200 euro (echivalentul în lei la data plății), reprezentând contravaloarea prejudiciului moral cauzat ca urmare a încălcării dispozițiilor art. 8 CEDO. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare”, se arată în documentul citat.

De asemenea, prin decizia instanței, pârâții sunt obligați, în solidar, la plata către Horea Uioreanu a cheltuielilor de judecată în cuantum de 10.213,13 lei, reprezentând taxă de timbru și onorariu avocațial.

Articolul 3 al Convenției Europene a Drepturilor Omului arată că „nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante”, în timp ce articolul 8 stabilește că „orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, a domiciliului său și a corespondenței sale”.

„Nu este admis amestecul unei autorități publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acesta este prevăzut de lege și constituie, într-o societate democratică, o măsură necesară pentru
securitatea națională, siguranța publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea faptelor penale, protecția sănătății, a moralei, a drepturilor și a libertăților altora”, se mai arată în articolul 8 al Convenției.

Surse judiciare au declarat corespondentului Mediafax că Horea Uioreanu a reclamat în instanță condițiile din arestul preventiv din cadrul IPJ Cluj și al Direcției Generale de Poliție București.

Fostul președinte al Consiliului Județean Cluj, Horea Uioreanu, a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Cluj în 31 ianuarie 2018 la o pedeapsă de 6 ani și 4 luni de închisoare pentru pentru luare de mită, fals în înscrisuri sub semnătură privată și tentativă la spălare de bani.

În același dosar au mai fost condamnați oamenii de afaceri Ioan Bene, la 3 ani și 8 luni de închisoare cu executare, și omul de afaceri Vasile Pogăcean, la 3 ani de închisoare. Dacă Pogăcean își ispășește pedeapsa în închisoare, Ioan Bene a fugit în Italia unde execută pedeapsa conform sistemului de justiție italian, care înseamnă mai mult un control judiciar.

Horea Uioreanu a fost reținut de procurorii DNA în 28 mai 2014 pentru cinci infracțiuni de luare de mită, fals în înscrisuri sub semnătură privată și complicitate la spălare de bani, și, ulterior, arestat preventiv pe 29 de zile, alături de oamenii de afaceri Ioan Bene și Vasile Pogăcean.

Cei trei s-au aflat din 30 martie 2015 sub control judiciar.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Politica