Politica· 3 min citire

Grupul UNPR din Senat a fost desființat, la cererea PSD

Grupul UNPR din Senat a fost desființat, la cererea PSD

Grupul UNPR din Senat a fost desființat, la cererea PSD

Publicat27 iun. 2016, 16:32
Actualizat27 iun. 2016, 17:51

Scandal în Senat. PSD a cerut desființarea grupului UNPR din Senat și, în urma supunerii la vot, propunerea a fost și aprobată, după ce șase aleși UNPR au părăsit grupul parlamentar. Astfel, nu mai există numărul necesar de senatori pentru a forma un grup.

Decizia vine ca urmare a neînțelegerilor dintre PSD și UNPR. Pentru a obține cele mai bune rezultate în alegeri, UNPR poartă negocieri atât cu PSD, cât și cu PNL.

Astfel, după ce Liviu Dragnea s-a arătat deranjat de negocierile pe care unii lideri progresiști le poartă cu liberalii, președintele PSD a anunțat că social-democrații nu exclud o majoritate parlamentară cu UDMR, iar negocierile UNPR - PNL sunt făcute doar să îl favorizeze pe liderul Uniunii, Valeriu Steriu, și pe alți "doi - trei", în timp ce mulți parlamentari progresiști sunt nemulțumiți, a declarat, duminică, președintele PSD, Liviu Dragnea.

Pe de altă parte, în UNPR există două tabere, întrucât liberalii au anunțat că vor fuziune fără Oprea și Onțanu, iar o parte dintre progresiști nu vor fuziunea cu PNL. Astfel, UNPR ar putea de fapt, să se scindeze între cei care vor fuziunea cu PNL și cei fideli PSD.

Întrebat pe cine contează, el a arătat că "sută la sută pe ALDE".

"Am văzut că, în ultima perioadă, la proiecte de lege importante și UDMR a susținut aceste inițiative legislative, o mare parte din neafiliați, o mare parte din parlamentarii minorităților naționale, probabil că și o parte importantă din parlamentarii UNRP vor vota inițiativele legislative importante. Eu cred că nu pierdem majoritatea în Parlament", a precizat Dragnea la România TV.

El a adăugat că a discutat în ultima perioadă cu liderii UDMR. "Am discutat, au fost proiecte de lege importante și am găsit foarte multe puncte comune", a spus Dragnea. De asemenea, întrebat dacă ar putea face o majoritate cu UDMR, liderul PSD a spus: "Nu este exclus".

Dragnea a subliniat că sunt deja mulți parlamentari UNPR nemulțumiți de negocierile cu PNL.

"Spun deja mulți parlamentari UNPR că nu sunt mulțumiți de această trecere bruscă a UNPR în barca PNL-ului și nu sunt dornici să urmeze această cale și probabil că vor să rămână în zona de stânga. Nu știu dacă vin la noi sau pleacă din UNPR, dar vor să voteze totuși tot în felul în care au votat până acum, sunt oameni care nu pot într-o noapte să treacă de pe stânga pe dreapta. Nu am făcut acest inventar, că nu este foarte important, dar, dacă se va întâmpla, probabil că se va vedea în zilele următoare. Este posibil și un sfert, și jumătate, este posibil și nimic, sau foarte mulți. Eu spun că majoritatea sunt foarte supărați cu excepția a doi — trei pentru care de fapt s-a făcut toată negocierea, pentru ceilalți e o mare păcăleală — dl Steriu și încă doi — trei apropiați. Iar pentru ceilalți discuțiile din PNL sunt că de fapt vor fi păcăliți, că n-or să le dea nimeni 18 sau 20 de locuri pe liste. Asigură două — trei locuri pentru cei care au negociat și, în rest, sănătate", a afirmat liderul PSD, potrivit Agerpres.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Politica