Ministrul Apărării, Mihai Fifor, spune că e treaba Opoziției să speculeze orice neînțelegere, el subliniind că declarațiile sale referitoare la baza de la Deveselu au fost "o eroare de înțelegere".
"E treaba lor. Nu au decât să își facă programul. Nu am ce să comentez la chestia asta. Am spus-o și îmi mențin punctul de vedere fără niciun fel de problemă. Efectiv a fost o eroare de înțelegere, în ultimă instanță. Nu cred că vreodată cineva ar putea să creadă că am putea să declarăm că la Deveselu se află rachete balistice sau că, după 11 luni de mandat, ministrul Apărării nu știe ce se află la Deveselu. Pur și simplu a fost o eroare de înțelegere. Eu am spus că baza de la Deveselu, care se ocupă cu rachetele balistice, pentru că, până la urmă, scutul de la Deveselu asta are ca menire principală, acolo sunt rachetele interceptoare. Sunt lucruri tehnice pe care le cunoaștem și despre care nu am vorbit până acum. Aseară a fost efectiv o eroare de înțelegere, nimic mai mult", a declarat Mihai Fifor, citat de agepres.ro.
Acesta a precizat că "rolul Opoziției este să facă aceste chestiuni".
"Chiar nu înțeleg astfel de lucruri. Cred că avem treabă foarte multă de făcut. Mă întreb de ce nu am avut astfel de reacții și atunci când am reușit să realizăm lucruri extraordinar de frumoase pentru această țară la Summitul NATO de la Bruxelles și, mă rog, foarte multe alte chestiuni. Rolul Opoziției este să facă aceste chestiuni. E treaba dânșilor", a completat Fifor.
Marți, ministrul Mihai Fifor a făcut o declarație controversată, afirmând că labaza militară de la Deveselu s-ar afla ”rachete balistice”.
"Cum ar putea să fie vreodată președintele Putin încântat de faptul că în România avem baza militară de la Deveselu, cu rachetele balistice, cum ar putea vreodată președintele Putin să fie încântat că avem baza de la Mihail Kogălniceanu populată cu militari americani și noi insistăm în continuare față de SUA în parteneriatul strategic să asigurăm permanența militarilor americani pe teritoriul românesc?", a spus Fifor, într-o emisiune.
Miercuri, președinții PNL și USR, Ludovic Orban, respectiv Dan Barna, precum și fostul șef al statului Traian Băsescu i-au solicitat lui Fifor să demisioneze din funcție.
"Ministrul Apărării, Mihai Fifor, trebuie să demisioneze din funcție întrucât gafa lui referitoare la rachetele balistice creditează o interpretare politică anti-NATO. Ministrul Fifor ar trebui să știe că la acest nivel, din această funcție, nu te joci cu vorbele", a spus Ludovic Orban.
La rândul său, Dan Barna a scris pe Facebook: "O declarație suficientă cât să confirme, cu iresponsabilitate, toată retorica războinică a Rusiei împotriva României și a NATO. Mihai Fifor trebuie să demisioneze urgent! Îi cer demisia!".