Președintele PSD, Liviu Dragnea, i-a cerut, sâmbătă, ministrului Mediului, Cristiana Pașca Palmer, să ia măsuri urgente pentru adoptarea celor 19 acte normative necesare aplicării noului Cod silvic.
''Codul silvic vine în completarea Radarului pădurilor, împotriva tăierilor ilegale, dar nu numai. El aduce, în plus, reglementări foarte importante în ceea ce privește exploatarea durabilă a pădurilor României, armonizând rolul economic cu cel social și ecologic al pădurii. Doar că, pentru a putea fi implementat, are nevoie de o legislatie subsecventă. 19 acte normative necesare Codului silvic se cer urgent promovate: 5 Hotărâri de Guvern și 14 Ordine de Ministru. Pentru elaborarea lor este obligatorie consultarea tuturor actorilor implicați: proprietari de păduri, administratori de păduri, industria mobilei, Asociația Forestierilor din România. Împreuna cu ei s-a scris și Codul silvic. Nu am observat niciun început de dezbatere, nicio abordare incipientă, fapt ce ne îngrijorează foarte tare, deoarece, fără această legislație subsecventă, Codul silvic este inaplicabil'', se arată în scrisoarea PSD semnat de Liviu Dragnea și de fostul ministru social-democrat Dana Pană.
Cei doi susțin că neimplementarea Codului silvic are drept efecte probleme în aprovizionarea cu lemn de foc a populației, dificultăți pentru cei din industria mobilei, iar valorificarea superioară a lemnului la nivel local, prin încurajarea intreprinzătorilor locali, pentru crearea de noi locuri de muncă nu este susținută. În plus, potrivit sursei citate, marii agenți economici nu sunt limitați cu nimic în a avea în continuare poziții dominante pe piață (procentul de maxim 30%).
"La ora actuală, pe piața lemnului s-a creat un adevărat haos. S-a ajuns în situația în care, dacă nu interveniți urgent, sectorul va intra în colaps. Întreg sectorul, inclusiv industria mobilei. Știți că, din disperare, au fost boicotate deja licitațiile în 6 județe. Vorbim despre peste 100.000 de locuri de muncă existente în sector și de un aport către PIB uriaș. (...) Așteptăm cu interes implicarea dumneavoastră și în alte demersuri ce au fost începute și trebuie doar continuate, pentru ca hoția din pădurile României să fie complet stopată: operaționalizarea funcției statistice a SUMAL și implementarea în totalitate a sistemului FMIMS", conchid Dragnea și Pană.