Ministrul Sănătății, Nicolae Bănicoiu, a declarat, vineri, că dacă suspiciunile procurorilor în cazul operațiilor estetice făcute ilegal de medici de la Spitalul de Arși din Capitală se confirmă, va lua toate măsurile care se impun, adăugând că nu va tolera culpa medicală.
Ministrul Nicolae Bănicioiu a spus că, atunci când a preluat mandatul, a sesizat că se întâmplă lucruri "mai puțin corecte și transparente" și că verificarea de acum se încadrează în ceea ce a spus atunci.
"Dacă suspiciunile pe care le au procurorii se confirmă, voi lua toate măsurile administrative care se impun", a spus Bănicioiu.
Ministrul Sănătății a adăugat că nu va tolera cazurile de culpă medicală și în astfel de situații, nu va fi nici maleabil, nici înțelegător.
Bănicioiu a subliniat însă că, în urma acestei situații, nu trebuie să se generalizeze, pentru că în sistemul sanitar sunt foarte mulți oameni care își fac datoria corect și cu profesionalism.
"Suntem alături de medici și de personalul medical în general. Este adevărat că sunt și situații mai puțin ortodoxe", a mai spus ministrul.
Persoane din conducerea Spitalului de Arși, unde vineri au loc percheziții, sunt vizate în ancheta privind internările în baza unor diagnostice false și realizarea ilegală a unor operații estetice, acestea urmând să fie audiate la Poliția Capitalei, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.