Candidat la Primăria sectorului doi din partea PNL, Dan Cristian Popescu, a fost prezent, la Realitatea TV, la o dezbatere electorală, unde a expus principalele idei ale programului său de guvernare a sectorului.
Dan Cristian Popescu a explicat întâi ce l-a motivat să candideze, apoi a expus care sunt, în opinia sa, principalele probleme ale sectorului.
"La sectorul doi candidez pentru că nu sunt mulțumit de serviciile publice oferite de Primăria sectorului 2. Nu știm pe ce s-au cheltuit banii, dar știm că au fost cheltuieli inutile: concerte cu iz electoral, pachete, vreau un audit...
Ar trebui să atragem investiții și să creăm locuri de muncă bine plătite. Sunt mari probleme: avem mulți asistați sociali, poate mai mulți decât ar trebui, dar nu avem suficiente locuințe sociale. Sunt de părere că cel mai bun ajutor pentru asistații sociali este o slujbă plătită bine.
Sectorul doi e un sector unde traficul este un calvar, la intersecția Doamna Ghica trebuie făcută urgent o pasarelă...sunt de făcut 10.000 de locuri de parcare rapid, la reabilitare lucrează muncitori necalificați, firme bizare....în ritmul acesta de lucru mai durează 30-40 de ani să se reabiliteze blocurile. Cred că trebuie să tăiem cheltuielile inutile: panseluțe, tăblițe cu numele primarului, lucruri utile...apoi putem face un concert, dar abia atunci, să sărbătorim ceva. Nu este nici legal, nici moral ce se face în sectorul doi cu bani publici", a explicat Dan Ioan Popescu, la Realitatea TV.
Întrebat despre bugetul care va fi necesar pentru a duce la îndeplinire aceste planuri, candidatul liberal pentru primăria sectorului 2 a spus:
"În București se colectează taxe la nivel european. Astfel, s-au cheltuit în ultimii 16 ani, în sectorul doi, 4 miliarde de euro. Acești bani trebuie cheltuiți cu cap, nu irosiți. Nu avem spitale în administrare, dar vreau să revitalizez cabinetele medicale din școli
Am în plan două spații de spectacole, unul în Colentina și celălalt în Pantelimon, unul dintre ele fiind făcut în viitorul apropiat
La intrările în sector vreau să facem ca în SUA, parcări de exterior unde oamenii să își poată lăsa mașinile pentru a lua mijloace de transport în comun, dar și parteneriate cu magazine, unde oamenii să își poată lăsa gratuit mașina pe timpul nopții, dar și alte parcări", a concluzionat Popescu.