Comparația premierului între regimul Băsescu și cel nazist este o greșeală politică imensă și de neacceptat! Este reacția președintelui Federației Comunităților Evreiești din România. Deputatul Aurel Vainer i-a cerut lui Victor Ponta să își ceară scuze și asta cât mai repede posibil.
"Am fost foarte profund impresionat în rău și amărât în același sens, pentru că în lupta asta politică de astăzi se utilizează comparații care nu-s de comparat. A spune că regimul Băsescu sau domnul Băsescu a avut rezultate asemănătoare cu regimul nazist e ceva incredibil. Nu se poate afirma așa ceva. În fond, noi trăim într-o democrație. Asta ar însemna că regimul Băsescu a fost dictatorial, a făcut ce a vrut și, mai ales – cum nazismul este în mod firesc asociat cu Holocaustul -, a produs Holocaust. Nu cred că era cazul să se facă o astfel de afirmație. Sunt complet nedumerit. Nu pot înțelege cum se poate recurge la o astfel de comparație, oricât ar fi un președinte nu foarte democrat, ceea ce nu e adevărat, pentru că în toți acești ani ai domnului Băsescu a funcționat și funcționează democrația românească, instituțiile parlamentare. Deci în niciun caz nu poate fi considerat un regim dictatorial. Este un om cu o voință mai puternică, e un jucător, cum spune dumnealui adeseori, dar a compara România de astăzi sau România ultimilor 25 de ani sau 10 ani cu regimul nazist este cu totul și cu totul de neadmis. Nu-i de admis. Eu am trăit și în Holocaust și nici nu pot să cred că am trăit în acești ani într-un regim care a avut rezultate similare cu regimul nazist. De aceea, îmi exprim dezamăgirea totală și convingerea fermă că este o greșeală politică imensă și de neacceptat", a declarat Aurel Vainer, pentru stiripesurse.ro.