Victimele traficului de persoane vor beneficia de protecție sporită. Proiectul PSD a trecut de Senat

Victimele traficului de persoane vor beneficia de protecție sporită
Inițiativa legislativă depusă de deputata Diana Tușa prevede măsuri pentru limitarea audierilor repetate, urgentarea proceselor și sprijinirea reintegrării victimelor, în condițiile în care peste 55% dintre victimele traficului de persoane din România sunt copii.
Senatul a adoptat proiectul legislativ inițiat de deputata PSD Diana Tușa, care urmărește să consolideze protecția victimelor traficului de persoane și să îmbunătățească modul în care acestea sunt sprijinite pe parcursul procedurilor judiciare. Inițiativa introduce măsuri pentru reducerea audierilor repetate, soluționarea cu prioritate a cauzelor în care sunt implicate persoane vulnerabile și folosirea mijloacelor tehnice moderne pentru înregistrarea declarațiilor.
Senatoarea PSD Alexandra Presură, membră a Comisiei pentru administrație publică, a atras atenția asupra numărului mare de copii afectați de traficul de persoane în România. Potrivit acesteia, peste 55% dintre victime sunt minori, iar cadrul legislativ actual nu asigură un nivel suficient de protecție.
Peste 55% dintre victimele traficului de persoane din România sunt copii
Alexandra Presură a explicat că propunerea legislativă urmărește nu doar protejarea victimelor în timpul proceselor, ci și sprijinirea recuperării psihice și a reintegrării lor sociale. Printre măsurile prevăzute se numără reducerea situațiilor în care persoanele vătămate sunt nevoite să repete declarațiile și o mai bună colaborare între instituțiile judiciare și serviciile de asistență.
„Inițiativa legislativă, propusă de colega mea deputat Diana Tușa și susținută de toate partidele politice din Parlament vine cu măsuri concrete pentru protejarea, restabilirea sănătății psihice și reintegrarea socială a persoanelor vătămate. Peste 55% dintre victimele traficului de persoane din România sunt copii, iar legislația actuală nu oferă suficientă protecție acestora. De aceea este nevoie de mecanisme care să asigure prioritatea soluționării cauzelor cu victime vulnerabile, să limiteze numărul audierilor repetate, să utilizeze mijloace tehnice moderne de înregistrare a declarațiilor şi să consolideze coordonarea între organele judiciare şi serviciile de asistență pentru victime”
Procesele de trafic de persoane pot dura ani întregi
Un alt obiectiv al proiectului îl reprezintă reducerea duratei procedurilor judiciare, în special în dosarele complexe, în care sunt investigate infracțiuni de criminalitate organizată. Procesele privind traficul de persoane și traficul de minori pot avea o desfășurare îndelungată, uneori depășind cu mult intervalul considerat rezonabil pentru soluționarea unei cauze.
Inițiatorii susțin că această situație afectează atât victimele, care sunt nevoite să suporte consecințele unor proceduri prelungite, cât și încrederea cetățenilor în actul de justiție. Prin modificările propuse se urmărește eficientizarea etapelor proceselor penale, astfel încât dosarele să poată fi soluționate mai rapid.
Proiectul vizează, de asemenea, alinierea legislației naționale la standardele europene și la jurisprudența în materie de prezumție de nevinovăție și dreptul de a fi prezent la proces, precum și la deciziile Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO).
PSD își propune un sistem național de combatere a traficului de persoane până în 2028
Alexandra Presură a subliniat că obiectivul social-democraților este construirea unui cadru legislativ care să permită intervenția mai rapidă și mai eficientă a instituțiilor implicate în combaterea traficului de persoane. Planul vizează atât autoritățile publice, cât și organizațiile societății civile și mediul privat, prin prioritizarea activităților de prevenire și sprijinire a victimelor.
Senatoarea a făcut referire și la angajamentele asumate de PSD prin programul de guvernare, care prevăd dezvoltarea unui sistem național de luptă împotriva traficului de persoane și a unui mecanism integrat pentru finanțarea serviciilor destinate persoanelor vătămate.
„Atât eu cât și colegii mei parlamentari de la PSD ne dorim să promovăm un cadru legislativ care să ducă cât mai rapid la reducerea impactului și a dimensiunilor traficului de persoane la nivel național prin prioritizarea şi eficientizarea activităților desfășurate de instituțiile publice, structurile societății civile și mediul privat. În programul de guvernare, PSD și-a asumat ca până la finalul anului 2028 să funcționeze un sistem național de luptă împotriva traficului de persoane și să avem un mecanism guvernamental integrat de alocare a fondurilor necesare pentru protecția și asistența furnizate victimelor traficului de persoane”
MATERIAL PUBLICITAR POLITIC PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT (PSD). Notificare privind transparența la https://www.realitatea.net/notificare-transparenta-publicitate-politica-psd-2026
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























