Premierul Dacian Cioloș a declarat că România trebuie să se pregătească pentru a primi brigada multinațională NATO.
Cioloș a solicitat, miercuri, miniștrilor de Externe și Apărării, Lazăr Comănescu și Mihnea Motoc, să elaboreze un plan de acțiuni pentru ca brigada multinațională să fie operațională în luna aprilie a anului viitor și să clarifice constituirea "componentei maritime și aeriană a prezenței întărite a NATO la Marea Neagră".
"O să vă rog, domnul ministru Comănescu și domnul ministru Motoc, ca în perioada imediat următoare, în cursul lunii august, să elaborați un plan de acțiuni astfel încât să putem pune în practică aceste angajamente și să avem un calendar precis cu deadline până în aprilie anul viitor pentru această brigadă multinațională și, totodată, să continuați demersurile pentru a clarifica modul în care această componentă maritimă și aeriană la Marea Neagră ar urma să se constituie", a spus Cioloș, la începutul ședinței de Guvern, prezentând concluziile ședinței CSAT de marți.
El a arătat că pentru acest lucru este nevoie de un efort conjugat la nivelul Guvernului, nu numai la nivelul celor două ministere, o coordonare bună cu Președinția, iar partidele parlamentare vor fi informate în legătură cu acest proces și cu planul de acțiuni.
Potrivit premierului, la ședința CSAT s-a discutat despre măsurile pe care trebuie să le întreprindă România pentru a pune în aplicare deciziile Summitului de la Varșovia referitoare la brigada multinațională, precum și la demersurile pentru componenta maritimă și aeriană a prezenței întărite a NATO la Marea Neagră.
Președintele Klaus Iohannis a anunțat marți, la finalul ședinței CSAT, că brigada multinațională decisă la summitul NATO de la Varșovia va fi constituită în martie-aprilie 2017, potrivit planurilor României, cel puțin șase aliați arătându-se interesați de participare.
''Demersurile față de alți aliați înseamnă negocieri pentru a-i convinge să trimită militari în brigada multinațională și la Inițiativa de Instruire. În această chestiune, pot să vă spun că avem deja răspunsuri favorabile, fără să se fi concretizat decât la unele, în ceea ce privește participarea la brigada multinațională de la cel puțin șase aliați. Doi dintre ei au declarat deja foarte clar cum participă, este vorba despre Polonia, care a spus că trimite o companie, și despre Bulgaria, care a spus că trimite în jur de 400 de militari în această brigadă. Dar sunt și alții care sunt interesați și avem negocieri pe care pot să le clasific drept foarte bune. Vom avea, în concluzie, suficienți militari de la mai mulți aliați pentru această brigadă'', a arătat Iohannis într-o declarație de presă.