Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a lansat duminică un atac la adresa premierului Ilie Bolojan, criticând dur măsurile de austeritate, despre care a afirmat că au sărăcit populația și au afectat economia, fără să rezolve problemele bugetare ale României. Liderul social-democrat a acuzat că nota de plată a acestor politici este suportată de români și de firmele românești și a anunțat că miniștrii PSD vor veni cu măsuri concrete pentru relansarea economiei și protejarea nivelului de trai.
Sorin Grindeanu: Vom schimba direcția României
“
A sărăcit românii, dar n-a salvat bugetul. Doar a sacrificat economia și a adâncit criza. Asta nu este „greaua moștenire” – este nota de plată a austerității oarbe! Plătită de români și firmele românești, nu de cei care se aplaudă singuri pe scenă! Spre deosebire de dreapta, #PSD nu se lamentează și nu aruncă inconștient în spațiul public scenarii apocaliptice despre „incapacitatea de plată”. Vom schimba direcția României. Aici nu există cale de întoarcere!
— a scris Sorin Grindeanu, pe pagina sa de Facebook.
Sorin Grindeanu: Reformele s-au făcut cu sabia de lemn
Președintele PSD susține că România pornește de la peste 30 de miliarde de lei în facturi neachitate și obligații amânate, în condițiile în care bugetul adoptat în aprilie s-a epuizat în octombrie, iar țara înregistrează cel mai mare deficit bugetar din Uniunea Europeană.
“
Realitatea cifrelor a demonstrat că, în ultimul an, reformele s-au făcut cu sabia de lemn, în timp ce peste economie și veniturile românilor s-a trecut cu tancul. Acest trend trebuie inversat. PSD alege să fie alături de oamenii reali, nu de corul digital care aplaudă mecanic eșecul pe rețelele sociale. România a fost „salvată” destul. Acum are nevoie de muncă, investiții și măsuri care să repornească economia și să protejeze nivelul de trai.
— a mai spus acesta.
Sorin Grindeanu: Miniștrii PSD vin cu măsuri concrete, cu termene și rezultate
Totodată, liderul social-democrat a anunțat că săptămâna viitoare, ”miniștrii PSD vin cu măsuri concrete, cu termene și rezultate”:
• Sănătate: asigurarea fondurilor necesare funcționării UPU și serviciilor de Ambulanță din întreaga țară;
• Agricultură: deblocarea despăgubirilor pentru secetă și reluarea dialogului cu Comisia Europeană pentru reluarea exporturilor de ovine;
• Transporturi: ultimele verificări pentru deschiderea în noiembrie a unei noi secțiuni de autostradă (Tigveni-Curtea de Argeș);
• Mediu: deblocarea Acordului de mediu revizuit pentru tronsonul montan de pe autostrada Pitești-Sibiu (din lipsa căruia acum se lucrează doar pe 45% din şantier);
• Dezvoltare: operaționalizarea grupului de lucru pentru reforma administrației publice locale;
• Fonduri Europene: discuții la Bruxelles pentru salvarea banilor din PNRR;
• Economie: auditul tuturor programelor de sprijin pentru economie;
• Muncă: deblocarea platformei pentru lucrători străini „Work in Romania”, așteptată de peste o lună de mii de antreprenori și firme românești;
• Apărare: întâlnire cu partenerii din Bulgaria și Turcia pentru întărirea securității la Marea Neagră;
• Justiție, Interne și Învățământ preuniversitar: implementarea măsurilor privind combaterea violenței în școli.
“
Și, desigur, continuăm până la capăt #desuserizarea României!