Alina Gorghiu, votată joi în funcția de președinte al Partidului Național Liberal (PNL), este deputat în Parlamentul României din anul 2008.
Alina Gorghiu este doctor în drept, obținând doctoratul în anul 2012 la Facultatea de Drept a Universității Al. I. Cuza din Iași, specializarea drept penal.
A absolvit în 2001 "Facultatea de Științe Juridice și Administrative" din cadrul UCDC și Facultatea de Drept din cadrul Universității București, obținând licența în științe juridice.
Între 2002 - 2003 a urmat studii postuniversitare în cadrul Universității București, Facultatea de Drept, specializarea "Științe Penale - Criminologie".
În 2008 a absolvit "Facultatea de Științe Economice, Juridice și Administrative", din cadrul Universității Pitești.
În iunie 2011 a urmat programul "Public Leaders in Southeast Europe" din cadrul Universității Harvard.
Noul președinte al PNL vorbește două limbi străine, engleza și franceza.
Alina Gorghiu este deputat din anul 2010. Între mai 2010 și decembrie 2012 a fost secretar al Comisiei Juridice, de disciplină și imunități. Între septembrie 2012 și decembrie 2012 a fost vicepreședinte al Camerei Deputaților. Din martie 2013 până în prezent este membru al Delegației României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, potrivit mediafax.ro.