Politica· 2 min citire

Chestorul despre care vorbea Băsescu, la referendumul din 2012, eliberat din funcție de Iohannis

Chestorul despre care vorbea Băsescu, la referendumul din 2012, eliberat din funcție de Iohannis

Chestorul despre care vorbea Băsescu, la referendumul din 2012, eliberat din funcție de Iohannis

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 30 mar. 2016, 00:42

Președintele Klaus Iohannis a semnat marți decretul prin care Constantin Manoloiu, șeful Corpul de Control al Ministrului Afacerilor Interne, implicat în Dosarul Referendumul și apostrofat de fostul președinte Traian Băsescu pe această temă, a părăsit Ministerul Afacerilor Interne, scrie Mediafax.

Informația a fost făcută publică de Administrația Prezidențială prin intermediul unui comunicat. Manoloiu fusese numit în februarie 2013 șef al Corpul de Control al Ministrului Afacerilor Interne.

În luna august 2012, Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a sesizat cu privire la o comunicare suplimentară făcută de șeful Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, Constantin Manoloiu, care a fost trimisă de către Ministerul Administrației și Internelor Curții Constituționale și în care spunea că nu-și poate asuma cifra alegătorilor, după ce informase Curtea că aceasta este de peste 18,2 milioane.

Procurorii îi cercetau la acea dată pentru abuz în serviciu contra intereselor publice pe chestorul de poliție Constantin Manoloiu, șeful Direcției pentru Evidența Persoanelor, și pe secretarul de stat Nicolae Căbulea, șeful Departamentului Ordine și Siguranță Publică din Ministerul Administrației și Internelor (MAI). Ioan Nicolae Căbulea ar fi dispus în 1 august ca șeful Direcției pentru Evidența Persoanelor să întocmească actul oficial conform căruia MAI nu-și poate "asuma veridicitatea numărului de persoane înscrise în listele electorale permanente".

De asemenea, în 2 august, Căbulea a semnat adresa oficială către Curtea Constituțională prin care a transmis înscrisul menționat, "care a fost întocmit din dispoziția sa, prin încălcarea legislației în materie", potrivit procurorilor. Prin comunicarea din 2 august, chestorul Constantin Manoloiu "a urmărit să invalideze listele electorale permanente actualizate și comunicate, privind numărul de cetățeni cu drept de vot, încălcând cadrul legislativ aplicabil în materia referendumului care reglementează expres atribuțiile ce revin instituției pe care o conduce", susțin procurorii.

Traian Băsescu l-a aprostrofat public pe șeful de la Evidența Populației, chestorul Constantin Manoloiu, în legătură cu adresele către Curtea Constituțională: "Nu știu dacă-i bine, domnul chestor! (...) Mă tem că eu v-am făcut chestor. Nu știu dacă-i bine, domnul chestor!".

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Politica