Ziua învestirii. A mers prima dată în Parlament, unde a depus jurământul. Spre surprinderea generală, Nicușor Dan nu a ținut un discurs pe măsura funcției. Fără o minimă asumare publică, fără direcție și fără mesaj clar, debutul său oficial a fost unul controversat.
A urmat ceremonia de la Palatul Cotroceni și recepția, unde tot evenimentul a fost transformat într-o defilare a influencerilor care l-au susținut în campanie. În doar câteva zile a venit decizia CCR, care se referă la nemenționarea bunurilor și veniturilor soțiilor și copiilor în declarațiile de avere. Ba mai mult, declarațiile de avere nu vor mai fi publice pe site-ul ANI. Practic, s-a terminat cu transparența veniturilor salariale și a evoluției averilor.
Într-o serie de declarații care au stârnit valuri de reacții negative, Nicusor Dan a sugerat că se va implica in Justiție si ca serviciile de informații trebuie folosite in combaterea evaziunii fiscale. Iar la o saptămana de la preluarea mandatului a organizata si prima conferinta de presa. Una in care a fost taxată dur de opinia publică. Nicușor Dan a avut dificultăți de exprimare, s-a bâlbâit și a evitatrăspunsurile concrete.
La prima mare provocare, inundațiile care au lovit mai multe localitati din țară, edilul a apărut cu acea cartelă de acces în Primăria Capitalei, dar fără soluții. Intervenția sa a fost considerată de multi oameni ridicolă, în condițiile in care cetățenii au fost lăsați fără răspunsuri.
Prima vizita externă aduce si prima gafa diplomatica. Nicușor Dan l-a pus într-o poziție jenantă pe Volodimir Zelenski, oferind detalii care nu trebuiau făcute publice. Revenim în țară pentru ca încă nu avem un guvern deplin la Palatul Victoria. Suntem si acum in etapa de negocieri. Momentan avem doar dispute si certuri politice…
Măsurile de austeritate promise nu doar că nu au fost puse în aplicare, dar nici măcar nu sunt finalizate. În schimb, coaliția care-l susține pare prinsă într-o ceartă permanentă și sterilă. Iar la un meci demonstrativ de handbal, primarul s-a făcut din nou de râs, ratând complet o aruncare și alimentând o nouă rundă de ironii în social media.
În concluzie, debutul de mandat al lui Nicușor Dan a fost marcat de mai multe de gafe, bâlbe, decizii controversate și o evidentă lipsă de coerență.