Andrei Pleșu a semnat un editorial acid în Adevărul, în care comentează ultimele schimbări de pe scena politică, mai ales desemnarea lui Sorin Grindeanu pentru postul de premier. Pleșu s-a concentrat pe trei politicieni: Iohannis, Dragnea și Tăriceanu.
Redăm, în continuare, editorialul lui Pleșu:
"Am traversat hotarul dintre ani, înecați în manevre și comentarii politice de un gri – ca să zic așa – „multicolor”. Gri, adică fără anvergură reală, fără relief, fără imaginație, dar multicolor, adică bălțat, gălăgios, plin de jocuri de gleznă și fente mediocre. Nu vreau să adaug pălăvrăgelii generale propriul meu vraf de cuvinte.
Nu vreau să-mi dau și eu cu părerea despre dna Sevil Shhaideh, despre amenințările cu suspendarea președintelui cîntate pe două voci bățoase de dnii Dragnea și Tăriceanu, despre „înțelepciunea” cu care mai marii țării au salvat țara de o criză politică iminentă, despre minimalismul prezidențial ș.a.m.d. Dar nu mă pot abține de la o rapidă analiză stilistică. De la cîteva comentarii nu despre ce s-a făcut și ce se va face, ci despre cum, despre felul de a face. Despre ce se cade și ce nu se cade, cînd ești mandatat să dansezi, reprezentativ, pe scena publică. Pe scurt, despre politețe, bună-cuviință, bune maniere, stil.
Dar și despre unele cutume ale demnității oficiale, despre cîteva probleme „tehnice”.
Încep cu președinția. Știm: dl. Iohannis nu e genul guraliv. Într-un fel, am contat pe asta cînd l-am votat, după ani întregi de verbalizare torențială, de promptitudine zgomotoasă, de discurs supra-abundent. Pe de altă parte, nici discreția princiară nu e o soluție, mai ales cînd e vorba despre decizii de interes național. Cînd președintele țării refuză o nominalizare pentru fotoliul de prim-ministru, e musai să spună mai mult decît „nu”.
Altfel se întreține o atmosferă de echivoc, de fals mister, de motivație ocultă, nesănătoase pentru o țară democratică. Înțeleg că anumite lucruri nu se pot spune detaliat, în gura mare. Dar oamenii politici știu foarte bine să spună cîte ceva nespunînd tot, să sugereze, să ambaleze convenabil inavuabilul, să „desecretizeze” păstrînd secretul… Una peste alta, se puteau găsi procedee retorice mai suple, mai lămuritoare, decît simpla închidere a ușii.
Și, în general, președintele trebuie, cred, să fie ceva mai vocal, mai explicit, în momentele de tensiune socială și politică. Îi reproșez, cu alte cuvinte, dlui Iohannis o neproductivă confuzie între „echidistanță”și „absență”. Lumea vrea, totuși, să știe ce și cum gîndește primul om al țării, cum cîntărește o situație sau alta, cum înțelege să-și exercite „pas cu pas” funcția", scrie Pleșu.
Mai multe pe Adevarul
