Andrei Pleșu: Cînd vinovatul e nevinovat

Te poți supăra pe cineva care nu-și valorifică în mod inteligent calitățile, sau care nu-și cunoaște limitele, ori nu-și domină slăbiciunile. Dar nu te poți supăra pe un ins încă nealcătuit, nearticulat, fluid, imprevizibil nu prin subtilitate dinamică, ci prin carență structurală. Nu te poți supăra – să zicem - pe o amoebă. Or, în cazul de față, avem de a face cu un personaj fără portret recognoscibil: nu evoluează prin opțiuni raționale, ci prin tropisme de conjunctură.Cînd inapt și țîfnos ca un repetent obraznic, cînd pompos ca un pionier distribuit, la sfîrșit de an, în rolul lui Mihai Viteazul, cînd drăgălaș ca o cadînă, cînd burzuluit ca un milițian proaspăt crescut în grad, cînd glumeț ca un băiețel din grupa mare, cînd solemn ca un lider planetar, Victor Ponta reușește o stranie performanță de minus-existență, un apogeu al lui „fără“: fără experiență, fără prestigiu, fără competențe specifice, fără prea multă minte, fără prea mult caracter, fără haz, fără simțul răspunderii, fără conștiința nenumăraților „fără“, care îl caracterizează.Dar cum să te superi pe infirmitatea cuiva, pe ghinionul lui constitutiv, pe un reprezentant al pseudopodelor, aflat în curs de evoluție lentă, mizînd, adică, pe viitor pe baza unui trecut minimal? Nu, nu sunt ipocrit, nu fac șmechere jocuri de cuvinte. Chiar nu mai pot fi supărat pe Victor Ponta. Comportamentul lui comic de la Cotroceni ar fi putut fi relativizat printr-o abilă, sau măcar cuviincioasă, manevră de repoziționare. Dar în loc să se eschiveze prin umor, sau printr-o explicație decentă, sau printr-o curajoasă recunoaștere a greșelii, a preferat (cuvîntul nu e chiar potrivit, pentru că „a prefera“ implică reflecție și discernămînt) a preferat, deci, retorsiunea infantilă: a invocat „familia de infractori” a președintelui, prostul său accent englezesc, „înscenarea” nedreaptă la care a fost supus (deși nu l-a silit nimeni să joace în acest film și mai ales să joace atît de prost).O altă tentativă de eschivă a fost „mîndria” personală: „nu m-am dus să dau socoteală!” În fine - ce s-o mai lungesc? – omul e mereu pe picior greșit, dar cu un fel de „spontaneitate” aproape candidă. De aceea, repet, nu mă (mai) pot supăra pe el. Mi-ar părea chiar rău să-l întristez cu vorbele mele, în cazul că i-ar ajunge la ureche. Să ne gîndim: cîți dintre noi ar face față mai bine, dacă, peste noapte, ar fi trecuți, din cursul primar, în ultimul an de facultate? Dacă din debutanți în materie de jurisprudență, ar deveni, dintrodată, președinți de mari firme sau bănci internaționale? Nu. Victor Ponta nu e vinovat! Face și el ce poate, ce-i îngăduie vîrsta, educația, vanitatea și soarta…Problema este că, pur și simplu, nu e la locul lui.

Cineva e vinovat, totuși. Grav vinovat! Mai întîi Partidul Social Democrat. E de neînțeles cum cel mai mare partid post-revoluționar, populat de suficiente figuri pregnante politic, experimentat în tehnicile guvernării și în intrigăraia de partid, nu a reușit să-și găsească un conducător mai copt, mai consistent, mai îndemînatec. Au crezut, poate, că fac celui „promovat” un serviciu, un hatîr stimulator. În realitate, l-au adus în pragul smintelii. I-au luat dreptul la dezvoltare organică, la creștere firească, la consolidare umană și profesională. L-au așezat, prematur, (de fapt cinic), într-o poziție a cărei anvergură cerea o cu totul altă înzestrare decît aceea a unui învățăcel ambițios, a unui „cîrlan” năuc, a unui trapezist cu rău de înălțime. (Ion Iliescu, autor al cîtorva memorabile portrete de politicieni din tabăra proprie ar trebui să ne explice, poate, de ce partidul Domniei Sale e atît de sensibil la „cîrlani” și „prostănaci”). Pe scurt: nu Băsescu, nu Crin Antonescu, nu televiziunile și gazetele „băsiste” îi fac cel mai mare rău lui Victor Ponta. Cel mai mare rău i l-au făcut deja camarazii lui de partid. Dacă i-ar preocupa, cu adevărat, viitorul lui, l-ar scoate o vreme din joc, l-ar retrimite la antrenament. Iar admițînd că, pentru dînșii, Victor Ponta e un lider politic de neînlocuit, măcar să nu-l împingă spre demnități care angajează destinul țării.

Citeste mai mult pe adevarul.ro