Ambasadorul SUA în România, Kathleen Kavalec, a afirmat, vineri, la Constanța, că este important nu numai să existe o prezență militară a SUA în această zonă, ci și să existe antrenamente împreună cu forțele românești.
Ambasadorul SUA a fost întrebat, vineri, într-o conferință de presă susținută la Constanța, cum s-a schimbat implicarea Statelor Unite în Dobrogea după începerea războiului din Ucraina.
“În primul rând, am crescut de trei ori prezența trupelor americane în regiune. Aveam o prezență mare înainte, dar, în ceea ce privește apărarea și descurajarea, este important nu numai să existe o prezență aici, ci și să avem antrenamente împreună cu forțele românești, astfel încât forțele noastre să învețe să lucreze împreună pentru a sprijini eforturile guvernului român de a extinde și moderniza baza aeriană și de a o face un loc cheie pentru activitățile de apărare din această regiune. Cred că toate aceste lucruri sunt importante”, a afirmat Kathleen Kavalec.
Ea a precizat că România a fost un aliat model în NATO deoarece a decis să contribuie cu 2,5% din PIB la Apărare.
“Vom lucra și în alte domenii, cum ar fi monitorizarea, informațiile și toate acestea. Dar cred că pentru alianța NATO, România este într-o poziție critică în ceea ce privește locația geografică. Sunteți foarte aproape de război aici, din păcate, nu foarte departe de voi, și cred că este important de menționat faptul că România, în ceea ce privește rolul său în alianța NATO, a fost un aliat model, contribuind cu 2,5% din PIB la Apărare, ceea ce cred că este un model pentru multe alte țări NATO, dar cred că reflectă faptul că simțiți riscurile războiului de aproape în comparație cu alții”, a mai declarat ambasadorul SUA în România.