Politica· 3 min citire

Ambasadorul României în Anglia a făcut anunțul! Ce se întâmplă cu românii din Regat?

Ambasadorul României în Anglia a făcut anunțul! Ce se întâmplă cu românii din Regat?

Ambasadorul României în Anglia a făcut anunțul! Ce se întâmplă cu românii din Regat?

Publicat13 dec. 2019, 17:37
Actualizat13 dec. 2019, 17:38
Sursăagerpres.ro

În Marea Britanie au avut loc alegeri parlamentare anticipate, dar asta nu schimbă cu nimioc statului românilor rezidenți în Regat. Cel puțin așa a dat asigurări ambasadorul României la Londra, Dan Mihalache.

Statutul cetățenilor români din Regatul Unit rămâne sub incidența acelorași reguli care au fost stabilite de către guvernele precedente, a declarat vineri pentru Agerpres ambasadorul României la Londra, Dan Mihalache, după alegerile parlamentare anticipate desfășurate cu o zi înainte în Marea Britanie.

Aproape 400.000 de români s-au înregistrat până acum pentru statutul de rezident permanent (settled status) sau pentru statutul de pre-rezident (Pre-Settled Status), un număr impresionant, potrivit diplomatului.

Până acum nu au fost semnalate dificultăți în procesul de înregistrare a cetățenilor români pentru reglementarea șederii lor în Regatul Unit. "Dacă vor exista, eu îi invit pe cei care se confruntă cu anumite situații să ne semnaleze și vom rezolva acest lucru prin dialog cu autoritățile britanice", a spus Dan Mihalache, îndemnând la calm și la urmarea procedurilor legale care au fost stabilite de autoritățile britanice.

"Eu nu întrevăd schimbări, electoratul și-a exprimat voința politică, vom lucra împreună cu noul guvern conservator". "Ne uităm la modul de configurare a viitorului guvern și la proiectele de viitor pe care le putem construi după Brexit, un parteneriat strategic cu Marea Britanie reînnoit, aprofundat, la care lucrăm deja și suntem interesați ca el să continue", a declarat ambasadorul.

Alegerile parlamentare desfășurate joi în Regatul Unit au fost câștigate de Partidul Conservator condus de Boris Johnson, rezultat care îi va permite să-și onoreze promisiunea de ieșire a țării sale din Uniunea Europeană la 31 ianuarie 2020, după mai multe amânări.

Există două tipuri de statut pentru cetățenii europeni din Regatul Unit după Brexit, în funcție de perioada de ședere continuă petrecută în Marea Britanie. Primul tip îl reprezintă statutul de rezident (Settled Status), iar cetățenii europeni care au avut reședința în Marea Britanie pentru 5 ani de zile consecutivi sau mai mult vor fi eligibili pentru acest statut. Cei care obțin acest statut își vor păstra aceleași drepturi pe care le au și în prezent: dreptul de a lucra, dreptul de a studia, dreptul de a accesa sistemul medical britanic și cel de securitate socială pe teritoriul Marii Britanii pe o perioadă nelimitată.

Al doilea tip îl reprezintă statutul de pre-rezident (Pre-Settled Status) și stipulează că resortisanții europeni care au avut reședința în Marea Britanie pentru mai puțin de 5 ani de zile consecutivi vor fi eligibili pentru Pre-Settled Status. Cei care primesc Pre-Settled Status vor putea locui în Marea Britanie pentru o perioadă de 5 ani de zile, care le va acorda timpul necesar pentru a fi eligibili să obțină Settled Status. Cei care obțin pre-Settled Status își vor păstra aceleași drepturi pe care le au și în prezent - dreptul de a lucra, dreptul de a studia, dreptul de a accesa sistemul medical britanic și cel de securitate socială pe teritoriul Marii Britanii - însă, după cei 5 ani de ședere continuă, trebuie să aplice pentru Settled Status, care nu se acordă automat.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Politica