Politica· 2 min citire

Alegeri parlamentare 2024. Care este programul secțiilor de votare din țară și de ce acte ai nevoie

Alegeri parlamentare 2024. Care este programul secțiilor de votare din țară și de ce acte ai nevoie

Alegeri parlamentare 2024. Care este programul secțiilor de votare din țară și de ce acte ai nevoie

Publicat29 nov. 2024, 14:43
Actualizat29 nov. 2024, 14:46

Românii sunt așteptați duminică, 1 decembrie, la vot pentru a stabili componența viitorului Parlament. Secțiile de votare din țară se vor deschide la ora 7:00 și se vor închide la ora 21:00. Ca și regulă de bază, alegătorii din țară trebuie să se afle în localitatea de domiciliu pentru a-și exercitat dreptul de vot.

În țară, alegătorii votează la secția de votare la care sunt arondați. Acesta este, în general, cea mai apropiată de strada sau locuința unde aceștia își au domiciliul sau reședința la alegerile parlamentare 2024.

Pentru a afla la ce secție de votare sunt arondați, alegătorii pot introduce datele personale pe site-ul dedicat https://www.registrulelectoral.ro/.

În cazul în care, în ziua votării, alegătorii se află în altă unitate administrativ-teritorială din cadrul aceleiași circumscripții electorale, ei pot vota la orice secție de votare din cadrul circumscripției electorale unde își au domiciliul sau reședința, conform președintelui AEP.

Conform sursei citate, pe listele suplimentare vor putea vota doar cei se află în afara localității, dar în același județ unde au domiciliul.

„Dacă se află în altă localitate din județ, în afară de localitatea de domiciliu, poate să voteze pe listele suplimentare în afara localității sale. (…) Dacă sunt în București, Sectorul 1, iar strada mea este arondată la secția 127, eu nu pot să votez decât la secția nr. 127. Nu pot să votez în alt sector sau la altă secție de vot din sectorul în care locuiesc; numai dacă mă aflu în altă localitate. (…) Pentru președintele României, este cu totul altceva – poți să votezi oriunde în țară și în afara țării”, a declarat președintele AEP Toni Greblă, citat de Agerpres.

Actele de care ai nevoie pentru a vota

Cât privește actele necesare pentru a-și exercitat dreptul de vot, alegătorii trebuie să știe că cetățenii români cu domiciliul sau reședința în România care în 1 decembrie se află în țară își pot exercita dreptul de vot la secțiile de votare organizate în România în baza unuia dintre următoarele acte de identitate, valabile în ziua votării:

- cartea de identitate;

- cartea electronică de identitate;

- cartea de identitate provizorie;

- buletinul de identitate;

- pașaportul diplomatic;

- pașaportul diplomatic electronic;

- pașaportul de serviciu;

- pașaportul de serviciu electronic;

- carnetul de serviciu militar, în cazul elevilor din școlile militare.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Politica