ExclusivPolitica· 4 min citire

Adriana Săftoiu: Afirmațiile Elenei Udrea sunt grave.Parlamentul trebuie să afle dacă sunt adevărate

Adriana Săftoiu: Afirmațiile Elenei Udrea sunt grave.Parlamentul trebuie să afle dacă sunt adevărate

Adriana Săftoiu: Afirmațiile Elenei Udrea sunt grave.Parlamentul trebuie să afle dacă sunt adevărate

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 14 dec. 2015, 21:18

Fostul consilier prezidențial Adriana Săftoiu a comentat la Realitatea TV pe marginea afirmațiilor Elenei Udrea, care a spus că știa că Dan Andronic este interceptat. În plus, aceasta din urmă s-a arătat îngrijorată că prin jurnalist, anchetatorii l-au putut înregistra pe fostul președinte Traian Băsescu.

"Eu cred că nu trebuie să ne aplecăm foarte mult atenția asupra faptului dacă e adevărat sau nu. Eu pot să îmi dau cu părerea. Nu știm dacă s-a întâmplat așa. Înțeleg acum că doamna Udrea a nuanțat puțin declarația de astăzi și nu mai era vorba că a văzut mandatul, ci că i-a spus doamna Bica", a explicat Adriana Săftoiu.

"În condițiile date, cred că are logică (ca Elena Udrea, n. red) să nu-și mai dezvăluie sursa. Se află într-o cu totul și cu totul altă situație decât atunci când a scris acel jurnal. Ceea ce mie mi se pare important și grav în egală măsură, pentru că nu este pentru prima dată când în România oameni politici - pentru că doamna Udrea este totuși parlamentarul României, deputat - pot avea acces la informații; un om care n-a ascuns faptul că avea un dialog cu fostul președinte al țării. Face niște declarații la care Parlamentul nu se autosesizează. Amintiți-vă că la un moment dat, Traian Băsescu, fostul președinte al României, cel care propunea numirea șefilor de Servicii Parlamentului, s-a plâns la finalul celor zece ani de zile că SRI-ul are prea multă putere și că nu există control civil asupra acestui serviciu. Dacă acest control civil ar exista, iar aici - culmea! - trebuie să-i dăm dreptate lui Traian Băsescu, dar din păcate, el a fost președintele României în ultimii 10 ani, nu altcineva... chiar nu există! Pentru că afirmațiile doamnei Udrea sunt grave. În orice țară din lume unde există declarații care aduc atingere corectitudinii actului de justiție sau Serviciilor este verificat de Parlament, care trebuie și poate face lucrul acesta", a continuat fostul consilier prezidențial.

Adriana Săftoi a făcut referire și la o inițiativă legislativă din urmă cu doi ani, anunțată de șeful SIE, Mihai Răzvan Ungureanu, care propunea "să fie scoși ofițerii aflați sub acoperire din Parlament".

"Când un fost șef al SIE propune o asemenea inițiativă legislativă, înseamnă că pornește de la o realitate, știe ceva. Cunoașteți comisiile de specialitate că s-au întrunit să verifice? Nu. Nici în acest caz nu cred că se va întâmpla nimic, fiindcă, din păcate, Parlamentul chiar nu dorește să aibă controlul civil asupra Serviciilor și să afle dacă e adevărat sau nu. S-ar putea să nu fie adevărat, dar Parlamentul trebuie să afle dacă există sau nu abuzuri. Și nu cum s-a întâmplat data trecută, că serviciile își fac propria anchetă și apoi anunță Parlamentul. Asta e o glumă proastă! (...) Pe fond, doamna Udrea nu trebuie să ne aducă nouă dovezi, dacă nu dorește. Dar o comisie de specialitate a Parlamentului ar trebui să afle cum funcționează această relație între Servicii - politic - putere - ascultări cu mandat, fără mandat, cine are dreptul să oprească o ascultare, cine are dreptul să o oprească...", a completat fostul consilier prezidențial.

Întrebată dacă nu este posibil ca Traian Băsescu să fi fost interceptat și în timpul altor discuții cu alți jurnaliști sau persoane, Adriana Săftoiu a admis că există această posibilitate.

"Poate că vom afla despre alte discuții de fiecare dată când va apărea un alt dosar. (...) Aici e problema: diferența între ce spui și ce faci. De multe ori, discursul lui Traian Băsescu era corect, puncta bine. Numai că ceea ce vedem acum, după zece ani, e că lucrurile nu se întâmplau... nu exista o compatibilitate între ce spunea și ce făcea. Dar, repet, cei care trebuie să ne lămurească dacă e ceva adevărat, dacă se fac abuzuri - pentru că abuzuri înseamnă inclusiv să oprești o ascultare în condițiile în care tu ai mandat să faci acest lucru și să oprești ascultarea pentru că îți cere un om politic. Și acest lucru este un abuz", a adăugat fostul consilier prezidențial Adriana Săftoiu.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Politica