Monden· 2 min citire

VESTE TRISTĂ pentru fanii lui ROBBIE WILLIAMS. Renunță la muzică pentru o SLUJBĂ BANALĂ

VESTE TRISTĂ pentru fanii lui ROBBIE WILLIAMS. Renunță la muzică pentru o SLUJBĂ BANALĂ

VESTE TRISTĂ pentru fanii lui ROBBIE WILLIAMS. Renunță la muzică pentru o SLUJBĂ BANALĂ

Publicat9 dec. 2014, 16:48
SursăMediafax

Cântărețul britanic Robbie Williams vrea să renunțe la carieră și să devină mecanic auto în Germania, întrucât s-a "plictisit" de muzică și își dorește "un loc de muncă adevărat".

Artistul, în vârstă de 40 de ani, care are doi copii cu soția sa, Ayda Field - Theodora, în vârstă de doi ani, și Charlton, în vârstă de șase săptămâni -, spune că va renunța la cariera sa din muzica pop în favoarea "unui loc de muncă adevărat", deoarece s-a plictisit de profesia de cântăreț, pe care o practică de aproape 25 de ani, informează contactmusic.com.

"Ca să fiu sincer, am cam început să mă plictisesc de acest statut de star pop și star rock. Am fost foarte, foarte norocos. Am avut o carieră uluitoare, dar vreau să fac ceva diferit", a spus Robbie Williams.

Artistul britanic și-a lansat cel de-al șaptelea album de studio, "Under the Radar Volume 1", săptămâna trecută, în aceeași perioadă în care fostul său grup Take Take a debutat pe primul loc în topul britanic cu albumul "III". Noul material discografic al cântărețului Robbie Williams nu a fost eligibil pentru topul britanic, deoarece a fost lansat prin intermediul site-ului său.

Deși acest album s-a vândut, potrivit primelor estimări, în 140.000 de copii într-o singură săptămână, starul britanic spune că ar dori să se mute în Germania pentru noul său loc de muncă, deoarece nu crede că profesia de muzician ar fi una potrivită pentru un tată de familie.

Într-un mesaj video publicat pe canalul său oficial de pe YouTube, cântărețul a spus: "Germania, te iubesc! Întotdeauna te-am iubit și te voi iubi mereu. Vreau să fac ceva diferit acum, ceva care implică traiul alături de tine și în interiorul tău. Pentru prima dată în viața mea îmi doresc un loc de muncă, un loc de muncă adevărat. Acum sunt tată și simt că a venit momentul să am un astfel de loc de muncă".

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Monden