Monden· 2 min citire

TRAGEDIE fără margini în lumea filmului. A MURIT. S-a întâmplat ASTĂZI

TRAGEDIE fără margini în lumea filmului. A MURIT. S-a întâmplat ASTĂZI

TRAGEDIE fără margini în lumea filmului. A MURIT. S-a întâmplat ASTĂZI

Publicat30 dec. 2014, 16:59
SursăMediafax

Actrița americană de origine germană Luise Rainer, câștigătoare a două premii Oscar, a decedat, marți, în casa sa din Londra, la vârsta de 104 ani, din cauza unei pneumonii.

"A fost o femeie cu o charismă uriașă... Dacă o vedeai, nu o mai uitai niciodată", a declarat fiica actriței, Francesca Knittel-Bowyer, informează contactmusic.com.

Luise Rainer, una dintre cele mai cunoscute actrițe de la Hollywood în anii 1930, a fost prima vedetă care a primit premiul Oscar doi ani la rând, o performanță repetată până în prezent de doar patru nume ale cinematografiei.

Rainer a jucat într-o serie de filme austriece și germane înainte de a fi descoperită de un director de casting al studiourilor Metro-Goldywn-Mayer (MGM) în anii 1930. Actrița a semnat un contract pentru o perioadă de șapte ani cu MGM și a obținut primul rol la Hollywood în pelicula "Escapade" din 1935.

Luise Rainer este celebră pentru rolul din "Marele Ziegfeld/ The Great Ziegfeld", pentru care a câștigat premiul Oscar pentru cea mai bună actriță în 1937. În 1938 a câștigat din nou această distincție pentru prestația din "Vreme de răscruce/ The Good Earth".

Cariera actriței a intrat însă în declin după câștigarea celor două premii Oscar și după apariția în filme de mai puțin succes, precum "The Toy Wife" și "The Great Waltz", Rainer rupând contractul cu MGM și revenind în Europa.

Luise Rainer și-a petrecut apoi cea mai mare parte a vieții la Londra, departe de lumina reflectoarelor. A apărut rar, ca invitată specială, în câteva seriale, iar ultimul film în care a jucat a fost "The Gambler", din 1997.


Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Monden