Monden· 2 min citire

De pe scenă în spatele gratiilor. Gemenele Indiggo au fost arestate în SUA: acuzațiile care li se aduc surorilor

7 mai 2026, 11:50
Actualizat: 7 mai 2026, 11:56
Gemenele Indiggo

Gemenele Indiggo

Realitatea.NETArticol scris de Realitatea.NET
Sursă: Realitatea.net

Mihaela Modorcea și Gabriela Modorcea, cunoscute publicului drept gemenele care au format trupa Indiggo, au fost arestate în Statele Unite ale Americii, după mai multe incidente care au atras atenția autorităților americane.

Ce s-a întâmplat cu surorile Mihaela și Gabriela Modorcea

Cele două artiste, stabilite de mai mulți ani în SUA, se confruntă din nou cu probleme legale, după ce și în trecut au fost implicate în scandaluri care au dus la intervenția poliției.

Potrivit informațiilor apărute în presa mondenă, Mihaela Modorcea ar fi fost reținută în Miami după ce ar fi vândut ilegal bunuri personale într-o zonă pietonală intens circulată. Martorii au alertat autoritățile, iar polițiștii s-au deplasat la fața locului pentru verificări.

Conform relatărilor agenților, femeia ar fi oferit un nume fals și ar fi refuzat să coopereze cu forțele de ordine. În momentul în care polițiștii au încercat să o încătușeze, aceasta ar fi devenit agresivă și s-ar fi opus arestării, incidentul atrăgând atenția trecătorilor și perturbând activitatea din zonă.

După verificări suplimentare, oamenii legii au stabilit identitatea reală a acesteia, fiind ulterior transportată la secția de poliție și apoi la centrul de detenție TGK pentru procesare.

Gabriela a devenit violentă cu oamenii legii

Nici sora sa, Gabriela Modorcea, nu a scăpat de problemele cu legea. Potrivit acelorași surse, aceasta ar fi fost arestată recent după un incident petrecut la sediul unei firme de cauțiuni.

Anchetatorii susțin că un agent ar fi încercat să o rețină în baza unui mandat activ, moment în care Gabriela Modorcea ar fi devenit violentă și l-ar fi zgâriat pe polițist pe brațe și gât. Agentul ar fi avut nevoie de îngrijiri medicale, iar artista a fost transportată în arest și menținută în custodie până la prezentarea în fața instanței.

Nu este prima dată când gemenele de la Indiggo ajung în atenția autorităților americane. În urmă cu un an, cele două au fost implicate într-un scandal familial după ce mama lor, Violeta Modorcea, le-a acuzat de agresiune și tâlhărie.

La acel moment au fost deschise dosare penale pentru lovire, vătămare corporală și împiedicarea arestării, însă ulterior femeia și-a retras plângerea, iar cele două au fost eliberate.

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Monden