Justitie· 2 min citire

Bătaie într-un restaurant din Zalău: doi ofițeri SRI au ajuns la spital

Foto/Arhivă

Foto/Arhivă

Scris de Iulian Budusan Publicat: 14 nov. 2026, 10:53

Doi ofițeri SRI din Zalău au fost luați la bătaie într-un restaurant din centrul orașului. Aceștia au suferit mai multe răni. Agresorul a fost prins de polițiști și reținut.

Un incident violent petrecut într-un restaurant din municipiul Zalău s-a încheiat cu rănirea a doi ofițeri ai Serviciului Român de Informații. Cei doi bărbați, identificați ca Marton Radu și Barbur Sorin, ar fi fost atacați de un localnic, în urma unui conflict izbucnit pe fondul unor neînțelegeri.

Potrivit informațiilor disponibile, victimele au suferit leziuni la nivelul feței și al corpului. Agresiunea a avut loc în seara zilei de 11 noiembrie, în jurul orei 23:30, în interiorul unui local din centrul orașului.

Presupusul autor al agresiunii este un bărbat în vârstă de 46 de ani, din Zalău. Acesta a fost identificat de polițiști și reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Agresorul, reținut pentru 24 de ore

Conform comunicatului transmis de Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj, conflictul ar fi pornit de la discuții contradictorii între bărbatul de 46 de ani și cei doi localnici, ambii în vârstă de 45 de ani. Ulterior, situația ar fi degenerat, iar acesta i-ar fi lovit pe cei doi, provocându-le leziuni fizice.

Anchetatorii au precizat că incidentul a afectat și persoanele aflate în restaurant, comportamentul agresorului generând o stare de temere și indignare în rândul celor prezenți.

În urma cercetărilor și a probelor strânse în dosar, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Zalău au dispus reținerea suspectului pentru 24 de ore. Bărbatul a fost dus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Sălaj.

Acesta urma să fie prezentat procurorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Zalău, pentru analizarea situației și stabilirea eventualelor măsuri preventive.

Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs agresiunea

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Justitie