Paula Iacob a declarat recent că ar vrea să recurgă la o serie de intervenții estetice, pentru a arăta mai bine. Mai exact, celebra avocată vrea să-și injecteze acid hialuronic în buze, deși îi este frică de ace.
"Nu este nimic uimitor în felul în care gândesc eu. Este felul de a raționa al oricărei femei care a ajuns la o anumită vârstă, când tinerețea nu mai este suficientă pentru a arăta bine. Sunt de acord că este uneori necesar să apelezi la intervențiile estetice, dar nu sunt deloc de acord cu ce fac femeile tinere, care își mutilează trupul și fața numai ca să arate modern. Ceea ce a lăsat natura este suficient, până la o anumită vârstă'', a declarat avocata, potrivit click.ro.
"Eu socot să medicii noștri sunt foarte buni, că nu trebui să cheltuiești sume enorme pentru a pleca în străinătate și a apela la alți medici, iar în momentul în care voi avea curajul necesar, socot că este bine și pentru mine și pentru cei care mă privesc să am curajul să apelez la serviciile unui medic bun. La mine cred că în zona frunții și a gurii ar trebui să umblu. Dar recunosc că sunt fricoasă. Mie frică numai când văd halatul alb al fiicei mele care este medic", a mai spus Paula Iacob.