Actrița americană Elizabeth Norment, cunoscută pentru rolul din serialul "House of Cards", a murit, pe 13 octombrie, la vârsta de 61 de ani, informează Reuters, scrie ziarulring.ro.
Elizabeth Norment, care a interpretat rolul lui Nancy Kaufberger, asistenta loială a lui Francis Underwood, personaj jucat de Kevin Spacey, în seria dramatică "House of Cards", a murit pe 13 octombrie, la Memorial Sloan Kettering Cancer Center, o clinică de oncologie din New York.
Detalii privind cauza decesului nu au fost făcute publice. "Toți membrii echipei «House of Cards» sunt profund întristați de decesul lui Elizabeth. A fost o actriță talentată, un suflet cald și o bună prietenă pentru noi toți", a declarat Beau Willimon, creatorul serialului produs de Netflix.
Elizabeth Norment, născută la Washington și care a studiat la Universitatea Yale, a jucat în mai multe seriale de televiziune, printre care se numără "O familie de polițiști/ Blue Bloods", "Law and order" și "Spitalul de urgență/ ER", dar și în filme de cinema, precum "Fugarul/ Runaway" și "Femeia în roșu/ The woman in red".