Caitlyn Jenner a depus în instanță documentele oficiale prin care a cerut unui judecător de la un tribunal din Los Angeles să o declare femeie din punct de vedere legal, informează contactmusic.com.
Caitlyn Jenner, în vârstă de 65 de ani, vedetă de reality-show, care se numea Bruce Jenner înainte de a suporta o operație de schimbare de sex în luna mai, a depus aceste documente oficiale la Tribunalul Superior din Los Angeles, marți, cerând instanței americane să o declare femeie și din punct de vedere legal.
Însă presa americană afirmă că Jenner, fost campion olimpic la decatlon, s-a temut să furnizeze instanței toate informațiile necesare, precum dosarul său medical complet, din cauza amenințărilor de ordin fizic pe care le-a primit în ultima perioadă, precizează site-ul TMZ.com.
Pe lângă cererea prin care a solicitat recunoașterea oficială a schimbării de gen, Caitlyn Jenner a cerut instanței să îi recunoască și schimbarea oficială a numelui său.
Potrivit unei surse din anturajul vedetei americane, Caitlyn Jenner a cerut judecătorului să sigileze informațiile private din dosarul său, pentru că, deși a primit un sprijin substanțial din partea opiniei publice americane, a fost totuși și ținta unor amenințări de ordin fizic și se teme ca aceste amenințări să nu fie puse în practică dacă informațiile private din dosarul său vor fi făcute publice.
Sursa: mediafax.ro