Aproape jumătate din suprafața uscată a Pământului nu va mai putea fi folosită pentru agricultură în următorii 50 de ani. Este concluzia alarmantă a celui mai recent raport al Organizației Națiunilor Unite. Motivul ar fi defrișările în masă și schimbările climatice tot mai bruște. Practic, peste 40% din teritoriul planetei va avea nevoie de irigații, îngrășăminte speciale și soiuri modificate pentru a rezista la a fi cultivate pe teren arid. Un material special marca Realitatea PLUS despre cum va arăta lumea până la sfârșitul secolului XXI.
Documentar-bombă: cât de mult se va schimba lumea până în 2100?
Planeta pe care o știm astăzi se usucă pe zi ce trece și nu este vorba doar despre extinderea clasică a deșerturilor, cu dune de nisip care înaintează peste câmpuri. Organizația Națiunilor Unite avertizează că, în ultimele trei decenii, aproape 80% din suprafața terestră a planetei a fost lovită de secetă. Iar zonele clasificate drept aride ocupă deja 40,6% din suprafața uscată a Pământului, fără Antarctica.
Pentru agricultură, schimbarea este fundamentală, pentru că o cultură nu are nevoie doar de un sol fertil. Are nevoie de apă, de temperaturi suportabile și precipitații. Iar atunci când seceta se repetă an după an și devine tot mai agresivă, solul își poate pierde treptat capacitatea de a susține producții agricole normale. Deja, 70% din suprafața Australiei este formată din terenuri aride și semiaride. Însă cel mai afectat continent rămâne Africa. Aici, fermierii din regiunea Somali a Etiopiei se luptă constant cu schimbările climatice care au început nu numai să limiteze accesul la cantități suficiente de apă, ci și să usuce pășuni întregi.
„Lipsa acută de iarbă și apă pentru animale a dus la moartea lor tragică din cauza foamei și a bolilor. În consecință, comunitatea mea s-a confruntat cu greutăți și provocări majore, din cauza secetei.”, a zis Hassan Hussein Omar, fermier.
Conform datelor centralizate de Organizația Mondială a Sănătății și UNICEF, cea mai gravă secetă din ultimii 40 de ani a avut loc în 2022 și a provocat în jur de 43.000 de morți în Somalia, dintre care jumătate au fost copii sub vârsta de 5 ani.
Criză de degradare a terenurilor agricole în Europa
Și Europa se confruntă cu o criză severă de degradare a solului, amplificată dramatic de valurile de căldură record și secetele prelungite. În România, o treime din teritoriul țării și peste 40% din suprafața agricolă se află deja în zone cu risc crescut de deșertificare. Cel mai grav afectat este sudul teritoriului, unde așa numita "Sahara a Olteniei" se întinde deja pe cel puțin 100.000 de hectare, din cauza defrișărilor și a prăbușirii sistemelor de irigații post-1989. Mai grav, România pierde în fiecare an aproximativ 1.000 de hectare de teren arabil, care devin complet neproductive.
Dar criza apei se simte și în alte sectoare.
Vorbim așadar de un cerc vicios. Mai puțină apă înseamnă producții mai mici. Producții mai mici aduc presiune pentru extinderea suprafețelor cultivate. Suprafețe noi înseamnă, în multe regiuni, și mai multe defrișări, consum suplimentar de apă și degradarea altor ecosisteme. Iar un sol degradat stochează mai puțin carbon și devine, la rândul lui, mai vulnerabil la secetă și eroziune. Asta nu înseamnă că toate aceste terenuri sunt pierdute definitiv pentru agricultură. Dar înseamnă că agricultura devine mai scumpă, mai vulnerabilă și dependentă de intervenția omului.
Cercetătorii caută însă soluții pentru a încetini uscarea solului. Pe una dintre ele au găsit-o chiar în natură, prin plantarea copacilor direct pe terenurile agricole.
„Iată ceva foarte evident când te uiți în jur. În multe deșerturi, cu siguranță și în acesta, există o specie care se descurcă foarte bine pe cont propriu, cu cea mai mică atenție. Dintre toate speciile de leguminoase care fixează azotul, cu alte cuvinte, se reface după orice fel de abuz, suportă orice fel de tăiere, îngrijire și modelare, iar aceasta este Prosopisul.”, a anunțat Geoff Lawton, consultant australian în permacultură.
În regiunile afectate de deșertificare, Prosopisul este folosit pentru că are capacitatea de a fertiliza solul, conservă apa, ba chiar este folosit și ca sursă de hrană atât pentru oameni, în panificație, cât și pentru animale. O altă soluție luată în calcul de experți este rotația culturilor pentru a proteja terenurile.
Totuși, Organizația Națiunilor Unite avertizează că, fără măsuri de protejare și restaurare a terenurilor, degradarea solului ar putea deveni în sine o sursă uriașă de poluare. Atunci când solul este degradat prin defrișări și agricultură intensivă, capacitatea sa naturală de a stoca carbonul este distrusă. În loc să acționeze ca un burete care absoarbe dioxidul de carbon, ajunge să degaje până la 70 de gigatone suplimentare de emisii de carbon. Este echivalentul emisiilor generate de 15 miliarde de mașini într-un singur an.
Așadar, imaginea lumii de la sfârșitul secolului este aceea a unei planete în care apa devine mai importantă decât oricând, în care harta agriculturii își mută granițele treptat și în care terenurile fertile devin tot mai vulnerabile în fața schimbărilor climatice. Deși raportul ONU nu spune că jumătate din terenurile planetei vor deveni peste noapte imposibil de cultivat, el avertizează că planeta se usucă de la o zi la alta, iar producția de hrană este prima care va resimți această schimbare.
