Zece elevi și învățătoarea lor de la o școală din Neamț au ajuns la Spitalul Județean din Piatra Neamț, după ce au început să se simtă rău.
Zece copii cu vârste cuprinse între 7 și 10 ani și învățătoarea lor de la Școala din Căciulești, Neamț, au fost transportați de urgență la spital, după ce au prezentat iritații ale pielii și vărsături.
Cel mai probabil, aceștia au suferit o toxiinfecție alimentară, relatează Radio Iași.
"Am fost anunțați prin Serviciul 112 și am preluat zece copii și un cadru didactic pe care i-am transportat la Spitalul Județean de Urgență din Piatra Neamț", a explicat dispecerul Serviciului Județean de Ambulanță Neamț.
La rândul său, Dan Morenciu, directorul Direcției de Sănătate Publică Neamț a confirmat situația de la școala din Căciulești, dar a declarat că este prematur să se pronunțe asupra cauzelor care au condus la incident.
Pe de altă parte, există suspiciunea că starea de sănătate a copiilor s-a înrăutățit din cauza substanțelor cu care s-a realizat miercuri dezinsecția în unitatea școlară și nu are legătură cu produsele pe care le-au servit copii în cadrul programului "Lapte și corn".
Direcția de Sănătate Publică și Inspectoratul Școlar Județean Neamț au demarat o anchetă în acest caz.