Momente de panică, vineri seară, într-un bloc de locuințe din municipiul Mediaș, județul Sibiu, după ce un incendiu a izbucnit într-un apartament situat la primul etaj al imobilului. Flăcările s-au extins în interiorul locuinței, iar fumul dens a inundat întreaga clădire.
Zeci de locatari au fost nevoiți să își părăsească locuințele pentru a se pune în siguranță. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu, aproximativ 30 de persoane s-au autoevacuat, în timp ce alte 15 au fost scoase din imobil de echipele de intervenție.
Alarma s-a dat vineri seară, după ce un incendiu a izbucnit într-un apartament aflat la etajul întâi al unui bloc cu cinci etaje, situat pe strada 1 Decembrie din Mediaș.
La locul intervenției au fost trimise mai multe echipaje de pompieri, care au acționat atât pentru lichidarea flăcărilor, cât și pentru evacuarea locatarilor și eliminarea fumului din clădire.
ISU Sibiu a mobilizat trei autospeciale de stingere, o autoscară, un echipaj SMURD și o autospecială pentru transportul personalului și al victimelor multiple.
Incendiul s-a manifestat generalizat în apartamentul respectiv, iar fumul s-a răspândit în întregul bloc, determinând intervenția de urgență a salvatorilor.
45 de persoane au părăsit imobilul. Cinci oameni au avut nevoie de evaluare medicală
Intervenția pompierilor a presupus și evacuarea locatarilor, în condițiile în care fumul reprezenta un pericol pentru persoanele aflate în clădire.
Conform bilanțului transmis de salvatori, aproximativ 30 de persoane au reușit să iasă singure din imobil, în timp ce alte 15 au fost evacuate de pompieri.
Dintre persoanele evacuate, cinci au fost evaluate medical de echipajele de intervenție, după ce au suferit atacuri de panică.
Pompierii au continuat operațiunile pentru stingerea incendiului și ventilarea spațiilor afectate de fum. Intervenția a avut loc în condițiile în care întregul imobil fusese inundat de fumul provenit din apartamentul cuprins de flăcări.