Doi bărbați se aflau într-o mașină care, duminică, a intrat pe contrasens pe raza localității Coldău (DN 17), ciocnindu-se frontal cu parapetul de protecție amplasat pe sensul de mers Dej-Beclean.
Șoferul, în vârstă de 34 de ani, din comuna Florești, județul Cluj, a decedat în urma impactului. Nu a scăpat cu viață nici un bărbat în vârstă de 35 de ani, din Turda, pasager pe bancheta din spate a autoturismului.
Deși polițiștii bistrițeni nu au lansat nicio ipoteză privind cauzele producerii tragediei, se precizează faptul că, înainte să ajungă în Coldău, șoferul, trecând prin municipiu, fusese amendat pentru depășirea vitezei legale, scrie mesagerul.ro.
„Cu puțin timp înaintea producerii accidentului, conducătorul auto a fost sancționat de către un echipaj de poliție, pe raza municipiului Bistrița, pentru încălcarea limitei legale de viteză. Cercetările sunt continuate de către polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, urmând a fi stabilite toate împrejurările în care s-a produs accidentul”, potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.