Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, afirmă, în mesajul zilnic adresat poporului, că furnizarea de arme grele către Ucraina este cea mai bună investiție în menținerea stabilității în lume și prevenirea multor crize severe pe care Rusia încă le planifică sau le-a provocat deja. El anunță că, la sfârșitul lunii mai, va avea loc o reuniune importantă a Consiliului European privind asistența pentru Ucraina.
”A treia lună a apărării noastre s-a încheiat”, scrie președintele ucrainean în mesaj.
El se referă la ”declarația complet inadecvată care a fost făcută astăzi din partea Rusiei, potrivit căreia se presupune că au „încetinit” ofensiva intenționat”.
”După trei luni de căutare a unei explicații de ce nu au reușit să spargă Ucraina în trei zile, nu au venit cu nimic mai bun decât să susțină că ar fi plănuit să facă acest lucru. Aproape 30.000 de soldați ruși au fost uciși. Peste 200 de avioane doborâte. Mii de tancuri rusești, vehicule blindate și alte echipamente pierdute. Muniția de rachetă rusească este aproape complet epuizată. Și vor să o acopere cu minciuni că nu se luptă din toată puterea? Mizerabil. Și va veni vremea când ei înșiși vor recunoaște acest lucru”, spune liderul Ucrainei.
Volodimir Zelenski afirmă că acum situația din Donbas este extrem de dificilă.
”De fapt, toată puterea pe care o mai are armata rusă a fost aruncată acolo pentru a ataca. Lyman, Popasna, Severodonetsk, Slovyansk - ocupanții vor să distrugă totul.
Președintele Ucrainei mai spune că ”este recunoscător tuturor partenerilor Ucrainei, dar subliniază din nou și din nou: cu cât acest război durează mai mult, cu atât mai mare va fi prețul protejării libertății nu numai pentru Ucraina, ci și pentru întreaga lume liberă”.
”Prin urmare, furnizarea de arme grele către Ucraina - MLRS, tancuri, antinave și alte arme - este cea mai bună investiție în menținerea stabilității în lume și prevenirea multor crize severe pe care Rusia încă le planifică sau le-a provocat deja”, afirmă Zelenski.