Verdict în cazul tânărului român UCIS în bătaie în Marea Britanie

Verdict în cazul tânărului român UCIS în bătaie în Marea Britanie
O crimă îngrozitoare a oripilat opinia publică britanică în mai anul trecut. Răzvan Sârbu, în vârstă de 21 de ani, a fost găsit fără suflare în parcul Maidstone, Kent.
Acesta a fost bătut cu bestialitate de doi adolescenți, Alex Macdonald și Charlie White, ambii de 19 ani, potrivit bbc.com.
Originar din Iaşi, românul dormea într-un cort din apropierea unei zone rezidenţiale, când evenimentul macabru a avut loc iar trupul său a fost descoperit într-o pădure de la marginea oraşului.
Adolescenții l-au bătut pe Răzvan Sîrbu cu un satâr de carne și un stâlp de gard. Ei și-au ars apoi hainele pe care le-au purtat în ziua faptei, că să distrugă dovezile.
Cei doi tineri au fost găsiţi vinovaţi în cazul uciderii românului, chiar dacă au continuat să nege fapta.
Un alt tânăr britanic, Jimmy Buckley, de 20 de ani, acuzat de implicare în această crimă, a fost declarat incapabil din punct de vedere medical pentru a răspunde pentru faptele sale. Macdonald şi White au susţinut până în ultima clipă că nu l-au omorât pe român.
Citește și:
- 09:23 - Ana Maria Păcuraru, interviu în exclusivitate din inima Chinei. Oficial chinez: ”Beijingul nu-și dorește război”-VIDEO
- 08:19 - Explozie într-o mină de cărbune din China în care lucrau 250 de oameni. Opt morţi şi zeci de mineri blocați
- 23:17 - Mark Rutte confirmă că Zelenski a fost invitat la summitul NATO de la Ankara: „Va fi acolo"
- 22:22 - Polonia recunoaște căsătoriile gay din UE, după decizia CJUE. România, vizată de o hotărâre similară a CEDO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














