Extern· 2 min citire

VENEZUELA. Maduro cere Armatei să fie pregătită de posibila ”invazie” din partea SUA

VENEZUELA. Maduro cere Armatei să fie pregătită de posibila ”invazie” din partea SUA

VENEZUELA. Maduro cere Armatei să fie pregătită de posibila ”invazie” din partea SUA

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 5 iul. 2018, 13:44

Președintele venezuelean Nicolas Maduro le-a cerut miercuri forțelor armate să fie pregătite, după apariția unor informații de presă în SUA conform cărora președintele american Donald Trump a luat în considerare vara trecută posibilitatea de a invada Venezuela, transmite AFP, citată de Agerpres.

"Nu puteți lăsa garda jos nicio secundă, deoarece noi apărăm cel mai esențial drept obținut de națiunea noastră în toată istoria, cel de a trăi în pace", a declarat Maduro în cadrul unei ceremonii militare.

Maduro a invocat informații transmise de postul american de televiziune CNN, care citează un înalt responsabil al administrației americane, conform cărora Trump și-a întrebat consilierii de politică externă în august 2017, în cadrul unei reuniuni privind sancțiunile impuse Venezuelei de Washington, despre posibilitatea de invada această țară.

Consilierii au respins cu fermitate această idee, la fel și oficiali latino-americani cu care Trump a vorbit de asemenea, conform CNN.

Potrivit lui Maduro, chiar înainte ca Trump să își întrebe consilierii, responsabili ai opoziției venezuelene s-au deplasat la Casa Albă.

"Este acest lucru o coincidență? Nu, nu este o coincidență", a spus Maduro, adăugând că aceste informații de presă confirmă convingerea că Washingtonul ia în considerare un atac militar asupra Venezuelei pentru a pune mâna pe rezervele sale de petrol.

"O intervenție a puterii Statelor Unite nu va fi niciodată o soluție la problemele Venezuelei, niciodată. Însă forțele noastre armate au responsabilitatea de a fi pregătite să apere teritoriul național", a insistat el.

La rândul său, Diosdado Cabello, președintele Adunării Naționale Constituante care guvernează Venezuela din august 2017, a anunțat o anchetă pentru ''trădare de patrie'' împotriva unor opozanți care "au cerut o intervenție militară".

Trump a stârnit furia Caracasului și controverse în America Latină evocând o "posibilă opțiune militară" în Venezuela, la 11 august 2017, într-o discuție cu jurnaliști la clubul său de golf din Bedminster, în New Jersey, unde era în vacanță. "Nicio acțiune militară nu este prevăzută în viitorul apropiat", a dat apoi asigurări Casa Albă.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Extern