Fostul ministru grec de Finanțe Yanis Varoufakis scrie într-un contra-editorial publicat în ediția de vineri a ziarului The Guardian că răspunsul la întrebarea de ce nu vor creditorii să restructureze datoria greacă "nu se află în economie, pentru că rezidă adânc în politica labirintică a Europei", scrie Mediafax.
Grecia a devenit un stat insolvent în 2010, recunoaște el, după care au apărut două opțiuni în vederea rămânerii în zona euro, și anume opțiunea "sensibilă, pe care orice bancher decent ar recomanda-o - restructurarea datoriei și reformarea economiei - și cea toxică - oferirea unor noi împrumuturi unei entități falite, pretinzând că rămâne solventă".
Europa a ales-o pe a doua, punând băncile franceze și germane expuse datoriei publice grecești "mai presus de viabilitatea socio-economică a Greciei", denunță fostul ministru, recunoscând că o restructurare ar fi implicat pierderi din partea bancherilor.
"Grijulii să evite să mărturisească în fața parlamentarilor că cei care urmau să plătească din nou băncilor noi împrumuturi nesustenabile sunt contribuabilii, oficiali UE au prezentat insolvența statului grec ca pe o problemă de lipsă de lichidități și au justificat «planul de salvare» drept «solidaritate» cu grecii", acuză Varoufakis.
"Pentru a pune transferul cinic al pierderilor private iremediabile pe umerii contribuabililor, ca un exercițiu de “tough love”, Greciei - ale cărei venituri naționale s-au micșorat cu peste un sfert și din care urmau să fie plătite noile și vechile datorii - i-a fost impusă o fișă de austeritate. Este necesară expertiza matematică a unui puști de opt ani ca să-ți dai seama că acest proces nu se putea termina bine", scrie el.
"Odată ce sordida operațune a fost completă, Europa a obținut automat alt motiv să refuze să discute restructurarea datoriei: acest lucru avea să afecteze buzunarele europenilor! Iar astfel au fost administrate doze tot mai mari de austeritate, în timp ce datoria creștea, obligându-i pe creditori să acorde împrumuturi și mai mari, în schimbul unei austerități și mai mari", continuă el.
"Guvernul nostru a fost ales să pună capăt acestei bucle nefericite; să ceară restructurarea și să pună capăt austerității paralizante", subliniază fostul ministru, adăugând că negocierile au ajuns în mult mediatizatul impas deoarece "creditorii continuă să respingă orice restructurare tangibilă a datoriei, insistând în același timp ca datoria noastră imposibil de plătit să fie plătită de cei mai slabi dintre greci, de copii lor și de nepoții lor"
După cinci luni de negocieri se profila Grexitul, ieșirea Greciei din zona euro, scrie el.
"Amenințarea unui Grexit a avut o istorie scurtă și agitată", scrie fostul ministru, evocând faptul că i-a băgat în sperieți pe bancheri în 2010, dar și în 2012, "când ministrul de Finanțe al Germaniei Wolfgang Schäuble a decis că costurile Grexitului erau o «investiție» care merită, ca modalitate de disciplinare a Franței și celorlalți".
Atunci când Syriza a ajuns la putere, în ianuarie, "ca o confirmare a afirmației noastre că «planul de salvare» nu avea nimic de a face cu salvarea Greciei (ci numai cu consolidarea Europei de Nord), o mare majoritate (a membrilor din cadrul) Eurogrupului - sub tutela lui Schäuble - a adoptat Grexitul fie ca rezultatul lor preferat, fie ca arma preferată împotriva Guvernului nostru", continuă el.
Grecii se tem, pe bună dreptate de ieșirea din uniunea monetară, recunoaște fostul ministru, evocând însă retragerea fără dificultate a lirei sterline din Mecanismului european al ratei de schimb în 1992. Dar, "din nefericire, Grecia nu are o monedă pe care să despartă de euro", contină el, adăugând că țara sa a adoptat euro. "o monedă străină integral administrată de către un creditor ostil restructurării datoriei nesustenabile". "Pentru a ieși (din zona euro), ar fi fost necesar să creăm o nouă monedă de la zero", conchide Varoufakis
În opinia sa, acest sfârșit de săptămână reprezintă punctul culminant al negocierilor, în contextul în care Euclid Tsakalotos, succesorul său, "depune eforturi să pună boii înaintea carului", adică "să convingă un Eurogrup ostil că restructurarea datoriei este o condiție prealabilă a reformării Greciei cu succes, ci nu o recompensă ex-post a acesteia".
