Medicul rezident, împreună cu soția și cei doi copii ai săi, se întorceau dintr-o vizită la rude în Nepal când, ajunși acasă, au avut un șoc: în sufrageria lor stătea un bărbat străin, relaxat pe canapea, urmărind televizorul, fumând și mâncând pizza.
„Cine ești?” – „Locuiesc aici.”
„Soțul meu l-a întrebat direct cine este. Răspunsul lui? ‘Locuiesc aici’. Era în stare de ebrietate, relaxat, ca și cum totul i s-ar fi cuvenit”, a povestit femeia, încă marcată de moment. Cu copiii alături și fără să știe dacă bărbatul este sau nu înarmat, întâlnirea a fost descrisă drept „înfricoșătoare și dezorientantă”.
Locuința fusese devastată. Hoțul – care între timp se instalase comod în casă – ar fi furat bunuri în valoare de aproximativ 50.000 de dolari australieni, printre care bijuterii de familie, obiecte de valoare, haine, electronice, veselă și chiar suveniruri ale copiilor.
Casă transformată într-un focar de haos
În absența familiei, locuința fusese practic transformată într-un adăpost improvizat pentru zeci de necunoscuți. Potrivit poliției, între 17 și 20 de persoane ar fi intrat și ieșit zilnic din casă. Obiecte asociate cu consumul de droguri, alcool și mizerie erau peste tot. Vecinii, deranjați de zgomot și comportamentul agresiv al celor care frecventau locuința, au fost nevoiți să alerteze autoritățile în repetate rânduri – de cel puțin șase ori.
Deși străinul a fost evacuat de către poliție, acesta a revenit ulterior, susținând că are dreptul să locuiască acolo. Familia a fost nevoită să schimbe încuietorile și să se mute temporar în altă parte, incapabilă momentan să revină în propria casă.
Devastată atât material, cât și emoțional, familia a lansat o campanie de strângere de fonduri prin platforma GoFundMe, încercând să adune resurse pentru a-și reface viața.
„Am pierdut tot ce însemna acasă pentru noi: sentimentul de siguranță, liniștea și amintirile. Este o traumă care ne va marca mult timp de acum înainte. Ne adresăm comunității cu speranța că vom putea să reconstruim ceva din ceea ce am avut”, a transmis capul familiei.
În acest caz, familia a făcut tot ce ținea de ea – inclusiv asigurarea casei – dar nimic nu i-a putut proteja de ceea ce avea să urmeze.