Extern· 2 min citire

Un român, lider al unei mișcări unioniste, reținut în Republica Moldova și expulzat. Reacția MAE

Un român, lider al unei mișcări unioniste, reținut în Republica Moldova și expulzat. Reacția MAE

Un român, lider al unei mișcări unioniste, reținut în Republica Moldova și expulzat. Reacția MAE

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 13 mai 2015, 20:47

Președintele Platformei Unioniste Acțiunea 2012, George Simion, care este cetățean român, a fost reținut de ofițerii Serviciului de Informații și Securitate și a fost expulzat din Republica Moldova, cu o interdicție de intrare în țară pe termen de 5 ani.

 George Simion a scris pe pagina sa de Facebook, miercuri după amiază, că a fost reținut de SIS (Serviciul de Informații și Securitate) iar motivul ar fi marșul unionist pe care Platforma Acțiunea 2012 îl va organiza sâmbătă în capitala Moldovei. Reprezentanții Serviciului de Informații și Securitate nu au comentat incidentul, conform Jurnal.md.

Reacția Ministerului român de Externe a venit la scurt timp: "Ambasada României la Chișinău a aflat în după-amiaza zilei de 13 mai 2015, din surse publice, despre reținerea, de către reprezentanți ai Biroului Migrație și Azil al Republicii Moldova, a cetățeanului român George Simion.

Misiunea diplomatică a luat imediat legătura cu autoritățile competente ale Republicii Moldova - Ministerul Afacerilor Interne și Biroul Migrație și Azil – și a solicitat clarificări. O cerere formală în acest sens a fost adresată Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova.

În paralel, Ambasada l-a contactat pe cetățeanul român, pentru a asigura întreaga asistență care ar fi putut fi necesară. Domnul George Simion a informat misiunea diplomatică cu privire la situația sa, fără a formula solicitări concrete. În prezent, cetățeanul român este în drum spre România.

Ministerul Afacerilor Externe, prin Ambasada României la Chișinău, păstrează în atenție cazul, pentru obținerea tuturor informațiilor clarificatoare."

La finalul anului 2014, lui George Simion i-a fost interzisă intrarea pe teritoriul Republicii Moldova, însă peste câteva ore polițiștii de frontieră au renunțat fără explicații la această interdicție. Atunci George Simion a declarat că totul i s-a întâmplat din cauza atitudinii sale critice față de guvernarea de la Chișinău.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Extern