Un ofițer rus capturat de Ucraina a condamnat invazia Moscovei și a cerut scuze poporului ucrainean pentru „genocid”. Acesta a afirmat, într-o declarație televizată, că trupele rusești au fost păcălite că naziștii au pus stăpânire pe Kiev și că trebuie ajutați cetățenii.
Astahov Dmitri Mihailovici, colonelul Gărzii Naționale, a fost capturat împreună cu alți doi soldați și a declarat că i s-a spus că sunt trimiși în Ucraina să ajute deoarece „naționaliștii și naziștii au preluat puterea”.
„Evident, aceste informații au fost unilaterale, venind doar din partea autorităților Rusiei”, a spus Dmitri Mihailovici reporterilor. Acesta a precizat că a avut îndoieli care au fost confirmate atunci când luptătorii săi preferați de box, ucrainenii Oleksandr Usyk și Vasiliy Lomachenko, au afirmat că internționează să lupte în război și să opună rezistență forțelor armate rusești.
„Nu am cuvinte prin care să-mi exprim scuzele față de poporul ucrainean", a spus Mihailovici, adăugând că va înțelege dacă Rusia nu va fi iertată niciodată. Dmitri a cerut ucrainenilor să le fie „milă” de soldații care au fost păcăliți și a precizat că e pregătit să „meargă la închisoare” pentru că a luat parte la această invazie, scrie adevarul.ro.
Mihailovici și-a îndemnat trupele să „fie curajoase" și să se opună comandanților lor. „Sunteți într-o situație tensionată, mergând împotriva propriului comandant. Dar acesta este genocid", a spus el. „Rusia oricum nu poate câștiga aici. Chiar dacă mergem până la capăt”, a mai spus acesta.