Uniunea Europeană a blocat pentru moment acordarea unui ajutor de 100 de milioane de euro pentru Republica Moldova. Cauza: lupta slabă împotriva corupției, dar și proasta funcționare a statului de drept de la Chișinău. Pentru a trimite banii, Uniunea Europeană așteaptă acum avizul Comisiei de la Veneția în privința schimbării legii electorale. Un material în exclusivitate, realizat de trimisul special Realitatea TV la Strasbourg, Ionuț Iordăchescu.
Uniunea Europeană a alocat Republicii Moldova un buget impresionant de 746 de milioane de euro pentru perioada 2014 - 2020. Banii vin ca o asistență macrofinanciară pentru una dintre cele mai sărace țări din Europa. Însă ultima tranșă, de 100 de milioane, s-a împotmolit în așteptarea unor decizii importante de la Chișinău.
"Suntem pregătiți să acordăm împrumutul pe baza unor condiționalități extrem de sctricte pe care eu le-am introdus în comisia de buget a Parlamentului European. Condiționalități ce țin de combaterea corupției, combaterea spălării banilor, întărirea justiției, o justiție independentă, buna funcționare a statului de drept", spune SIEGFRIED MUREȘAN, europarlamentar român.
O altă problemă e încercarea politicienilor de la Chișinău de schimbare a legii electorale, prin implementarea unui sistem electoral mixt.
"Moldova este liberă să își aleagă sistemul electoral, dar contează foarte mult cum se face această alegere. Și e foarte important ca proiectul la final să fie compatibil cu tradiția constituțională europeană a statelor care au sisteme similare. Și asta va analiza Comisia de la Veneția", spune SORIN MOISĂ, europarlamentar român.
Mulți politicieni se tem că amânarea ar putea trimite Moldova în brațele Rusiei.
"Cred că această dilemă este una falsă – dacă nu acordați bani Republicii Moldova, se vor duce spre Federația Rusă. Noi acordăm 746 de milioane de euro în 7 ani și creștem în fiecare an banii, anul acesta creștem cu 100 de milioane. În acest timp, ce ajutor vine din Rusia? Vine o factură de gaze de 400 de milioane de euro pe an pe care Moldova trebuie să o plătească", explică SIEGFRIED MUREȘAN.
Asistența financiară acordată Chișinăului a provocat o dezbatere aprinsă în Parlamentul European. Unii eurodeputați au expirmat temeri că banii ar putea ajunge unde nu trebuie.
"Riscul ca acești bani să fie sifonați este aproape zero. sunt bani care nu merg pe proiecte, ci pt sprijinul balanței de plăți. merg la bancă și la ministerul finanțelor. sunt bani cu condiții draconice. La cea mai mică suspiciune de fraudă se poate opri plata, se pot cere banii înapoi", spune SORIN MOISĂ.
Decizia în privința acordării ajutorului financiar se va lua în iulie.