Pericolul nuclear este tot mai aproape, avertizează Ucraina, care susține că Rusia va simula atacul nuclear asupra celei mai mari centrale din Europa, cea de la Zaporojie.
Ministerul ucrainean al Apărării a declarat încă de vineri că Moscova intenționează să simuleze un accident major la o centrală nucleară controlată de forțele pro-ruse pentru a încerca să zădărnicească contraofensiva ucraineană menită să recucerească teritoriul ocupat de Rusia, informează Reuters, potrivit agerpres.ro.
Centrala nucleară Zaporojie, care se află într-o zonă din sudul Ucrainei ocupată de ruși, este cea mai mare centrală nucleară din Europa, iar zona în care se află a fost afectată în mod repetat de bombardamente pentru care ambele părți se învinovățesc reciproc.
Direcția de informații a Ministerului Apărării a declarat că forțele ruse vor bombarda în curând centrala și apoi vor anunța o scurgere de radiații. Acest lucru ar forța o anchetă a autorităților internaționale, timp în care toate ostilitățile vor fi oprite.
Aceste informații, postate pe Telegram, nu au oferit nicio dovadă. Este, de asemenea, amintit faptul că Rusia a perturbat planificarea rotației inspectorilor de la Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA), care se află la centrală.
AIEA, cu sediul în Viena, care postează frecvent actualizări despre activitatea centralei, nu a menționat înregistrarea vreunei perturbări.
Săptămâna trecută, martori au spus că forțele militare ruse și-au consolidat pozițiile defensive în și în jurul centralei înaintea contraofensivei.
În octombrie 2022, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a îndemnat Occidentul să avertizeze Rusia să nu arunce în aer un baraj care ar inunda o zonă extinsă mare. Barajul nu a fost distrus.
În februarie, Rusia a declarat că Ucraina intenționează să organizeze un incident nuclear pe teritoriul său pentru a da vina pe Moscova.
Rusia a acuzat în repetate rânduri Kievul că plănuiește operațiuni sub "steag fals" cu arme neconvenționale, folosind materiale biologice sau radioactive. Un astfel de atac nu s-a materializat.