Președintele american Donald Trump l-a atacat dur pe fostul său avocat Michael Cohen, la o zi după ce acesta a fost condamnat la trei ani de închisoare pentru infracțiuni financiare, între care plăți ilegale, toate având legătură cu Donald Trump.
''Niciodată nu i-am cerut lui Michael Cohen să încalce legea. El era avocat și se presupune că trebuia să cunoască legea'', a comentat Trump, în stilul caracteristic, pe twitter.
La scurt timp, liderul de la Casa Albă a revenit: "Cohen a fost găsit vinovat de multe fapte care n-au legătură cu mine, dar s-a declarat vinovat la două care aveau legătură cu campania, care nu erau penale și de care nici măcar nu cred ca era vinovat, nici măcar în civil...Acele acuzații au fost negociate, tocmai pentru a-l pune într-o postură proastă pe președinte și a-și reduce el semnificativ sentința. ceea ce s-a și îmntâmplat; inclusiv faptul că, temporar, i-au lăsat familia în pace. Ca avocat, Michael a fost o mare vulnerabilitate pentru mine!" a scris Trump.
Michael Cohen, în vârstă de 52 de ani, a fost condamnat la închisoare pentru că a făcut plăți ilegale către două femei în schimbul tăcerii acestora în legătură cu presupuse relații cu Trump, înainte de alegerile din 2016, dar și pentru declarații false în Congresul american privind planurile de construire a unui hotel Trump la Moscova.