Extern· 2 min citire

Tragedie navală în Pacific! Un mort și peste 30 de dispăruți după ce un feribot s-a scufundat

Vanuatu, Pacificul de Sud/ Profimedia

Vanuatu, Pacificul de Sud/ Profimedia

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 13 sept. 2026, 08:05

Cel puțin o persoană a murit, iar peste 30 de persoane sunt date dispărute după ce un feribot s-a scufundat în largul coastelor statului Vanuatu, în Pacificul de Sud. Operațiunile de căutare și salvare sunt în plină desfășurare, autoritățile concentrându-și eforturile de-a lungul coastei, relatează Reuters.

Feribotul MV Matui - care transporta zeci de pasageri și membri ai echipajului - s-a scufundat vineri, între insulele Ambae și Santo, în condiții de vreme nefavorabilă, transmit jurnaliștii Reuters. Potrivit biroului premierului Jotham Napat, 15 persoane au fost găsite în viață.

Autoritățile au redus treptat operațiunile de căutare în larg și se concentrează asupra zonei de coastă din sud-est. Potrivit autorităților, curenții marini ar fi putut transporta supraviețuitorii către această zonă.

Ce a dus la scufundarea feribotului

Biroul premierului Jotham Napat a transmis că accidentul pare să fi fost provocat de o combinație de factori, printre care vânturile puternice și nerespectarea avertismentelor maritime. Autoritățile iau în calcul și posibilitatea unor neglijențe, inclusiv supraîncărcarea feribotului. Cauzele exacte ale tragediei urmează să fie stabilite în urma unei anchete.

„Pentru supraviețuitori, ne rugăm să aveți putere și să vă refaceți. Familiilor celor dispăruți și celor pe care i-am pierdut, vă rugăm să știți că națiunea este alături de voi în acest moment de doliu”, a transmis biroul premierului Vanuatu.

Cine a dat alarma

Operațiunile de salvare au început după ce un membru al echipajului de pe feribot a reușit să înoate până la țărm și să anunțe autoritățile că feribotul s-a răsturnat.

Matai Seremaiah, reprezentantul zonei Luganville în Parlamentul din Vanuatu, a declarat pentru postul public de radio și televiziune din Noua Zeelandă, RNZ, că echipele de intervenție au pornit imediat în căutarea supraviețuitorilor.

Vanuatu este un stat insular din Pacific, situat la aproximativ 1.750 de kilometri est de Australia. Poliția din Vanuatu, Autoritatea pentru Siguranță Maritimă și compania care operează feribotul, Tui Shipping Agency, nu au oferit deocamdată declarații cu privire la tragedie.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Extern