"Ca să fiu sincer, m-a durut mult atunci când ați decis să plecați", scrie Timmermans într-o scrisoare adresată britanicilor și publicată de site-ul The Guardian.
"Ați decis să plecați. Mi se rupe inima, dar respect această decizie. Ați avut sentimente contradictorii în legătură cu aceasta, așa cum întotdeauna ați avut sentimente contradictorii față de UE. Mi-ar fi plăcut să fi continuat cu această atitudine, v-a fost de folos și ne-a ținut pe toți în formă. Trebuia să forțați lucrurile? Absolut deloc. Dar ați făcut-o. Și ceea ce este și mai trist e faptul că vă afectează și pe voi'', își continuă Timmermans scrisoarea.
"Dar în același timp, mă consolează gândul că legăturile de familie nu pot fi niciodată cu adevărat rupte. Noi nu plecăm nicăieri, iar voi veți fi întotdeauna bineveniți dacă decideți să vă întoarceți", a mai scris Frans Timmermans.
Johnson a primit votul parlamentului Parlamentarii britanici au votat cu o majoritate clară, 358 la 234, pentru adoptarea acordului cu Uniunea Europeană în varianta dorită de premierul Boris Johnson, care consfințește retragerea Marii Britanii din UE pe 31 ianuarie 2020.
Ratificarea finală a acordul privind Brexitul, care mai trebuie votat și de Parlamentul European, este programată în Camera Comunelor pentru începutul lunii ianuarie, ultimul vot fiind prevăzut pentru 9 ianuarie.