Temperaturi caniculare în Australia în următoarele zile, în vreme ce emisfera nordică tremură de frig.
Australienii au fost îndemnați de autorități să evite activitățile în afara locuințelor și să consume multă apă, din cauza temperaturile ridicate care afectează mai multe regiuni din țară și care vor persista sau chiar vor crește în zilele următoare, informează marți Reuters.
Regiuni din New South Wales, cel mai populat stat din Australia, și o parte din Australia de Vest se confruntă cu temperaturi record de minim 33 de grade Celsius în cursul nopții.
Maximele sunt așteptate să depășească miercuri 45 de grade Celsius în regiuni din New South Wales, Australia de Sud și Victoria, potrivit Serviciului de meteorologie.
“Evitați activitățile fizice, hidratați-vă - sunt lucruri vitale în acest moment”, a spus Richard Broome, directorul pentru sănătatea mediului în cadrul guvernului din New South Wales.
Dacă în mod obișnuit, pentru cele patru cincimi din cei 25 de milioane de australieni care locuiesc în regiunile de coastă, vara înseamnă mers la plajă și meciuri de cricket, temperaturile ridicate din ultima perioadă au adus prejudicii unei economii preponderent agricole afectate de un an de secetă.
“Prognoza nu este o veste bună pentru recoltele de cereale din vară cum ar fi sorgul″, spune Phin Ziebell, economist din domeniul agricol la National Australia Bank.
″Mulți fermieri de pe coasta de est sunt afectați încă de starea recoltelor de grâu din iarnă, care au suferit pierderi din cauza secetei recente″.
Australia, al patrulea cel mai mare exportator de grâu din lume, s-a confruntat anul acesta cu o scădere a producției de cereale la cel mai mic nivel din ultimii zece ani, din cauza secetei care a uscat culturile.
Zonele de vegetație foarte uscată cresc pericolul izbucnirii unor incendii.
Echipele de intervenție s-au luptat cu peste 100 de focare de-a lungul coastei de nord-est în a doua jumătate a anului trecut, când vremea deosebit de caldă a favorizat izbucnirea incendiilor de vegetație.