Talibanii au ajuns lângă valea Panjshir și au recucerit trei districte în nordul Afganistanului care au căzut săptămâna trecută în mâinile unei miliții locale, a declarat luni un purtător de cuvânt.
Districtele Bano, Deh Saleh și Pul e-Hesar din provincia nordică Baghlan au fost cucerite de grupuri dintr-o miliție locală săptămâna trecută, într-unul dintre primele semne de rezistență armată față de talibani de la cucerirea capitalei Kabul pe 15 august.
Până luni, forțele talibane au curățat aceste districte și au ajuns în Badakhshan, Takhar și Andarab în apropiere de valea Panjshir, potrivit contului de Twitter al purtătorului de cuvânt Zabihullah Mujahid.
Forțe loiale lui Ahmad Massoud, șeful răposatului comandant mujahedin Ahmad Shah Massoud, s-au stabilit în fortăreața din Panjshir, care a rezistat atât sovieticilor, cât și talibanilor înainte de 2001.
Massoud, ale cărui forțe includ rămășițe din armata regulată și unități ale trupelor speciale, a făcut apel la negocieri pentru formarea unui guvern incluziv pentru Afganistan, dar a promis că va rezista dacă talibanii vor încerca să intre în vale.
Duminică seara, serviciul de informații Alemarah al talibanilor a anunțat că sute de combatanți se întreaptă spre Panjshir. Nu s-au confirmat până acum lupte, dar un ajutor al lui Massoud a spus că ambele părți sunt gata de acțiune militară.
Zabihullah Mujahid a spus că trecătoarea Salang, pe principala autostradă care leagă sudul de nordul Afganistanului, a fost deschisă și forțele dușmane au fost blocate în valea Panjshir. Declarația sa sugerează faptul că până în prezent nu au avut loc lupte.
"Emiratul islamic încearcă să rezolve problemele pașnic", a mai spus Zabihullah, notează AGERPRES.