Extern· 2 min citire

SUA sancționează Coreea de Nord după atacul cibernetic asupra Sony Pictures

SUA sancționează Coreea de Nord după atacul cibernetic asupra Sony Pictures

SUA sancționează Coreea de Nord după atacul cibernetic asupra Sony Pictures

Publicat3 ian. 2015, 08:36
Actualizat3 ian. 2015, 08:38

Președintele SUA, Barack Obama, a ordonat sancționarea Coreei de Nord ca răspuns la atacul cibernetic asupra Sony Pictures, potrivit huffingtonpost.com.

SUA vor sancționa trei companii și 10 oficiali guvernamentali nord-coreeni în urma ordinului președintelui SUA, Barack Obama, informează huffingtonpost.com, citând Reuters.

Secretarul de presă al Casei Albe a exprimat următorul punct de vedere legat de sancțiunile impuse de președintele SUA, Barack Obama, Coreei de Nord:

"Astăzi, președintele a emis un ordin executiv prin care autorizează sancțiuni suplimentare contra Republicii Populare Democrate Coreene. Acest ordin executiv este un răspuns la acțiunile și politicile provocatoare, destabilizatoare și represive pe care Guvernul Coreei de Nord le desfășoară, în special la atacul cibernetic distructiv și coercitiv asupra Sony Pictures Entertainment.

Ordinul Executiv autorizează secretarul Trezoreriei să impună sancțiuni asupra persoanelor și entităților asociate cu Guvernul Coreei de Nord. Noi luăm în serios atacul Coreei de Nord, care și-a propus să creeze efecte financiare distructive asupra unei companii din SUA și să amenințe artiștii și alte persoane, scopul final fiind restricția dreptului la libera exprimare.

Așa cum președintele a spus, răspunsul nostru la atacul Coreei de Nord împotriva Sony Pictures Entertainment va fi proporțional și va avea loc la un moment și într-un mod ales de noi. Acțiunile de astăzi sunt prima parte a răspunsului nostru".

În urmă cu o lună, scrie MEDIAFAX, studiourile Sony au fost vizate de un atac informatic masiv pe care FBI l-a atribuit, în urma unei anchete, Coreei de Nord. Phenianul, care s-a declarat ostil difuzării filmului "The Interview" ("Interviul care ucide!"), o comedie despre un complot fictiv al CIA de a-l asasina pe liderul nord-coreean Kim Jong-un, a negat atacul.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Extern