Spania: Un fost profesor de economie, acum șef al Partidului Socialist, este noul premier al Spaniei după moțiunea reușită împotriva conservatorilor.
Spania. Liderul formațiunii politice Partidul Socialist, Pedro Sanchez, în vârstă de 46 de ani, a devenit vineri noul premier în Spania, după ce Mariano Rajoy a fost demis în urma unei moțiuni de cenzură, relatează site-ul cotidianului The Guardian, citat de Mediafax.
Sanchez, al cărui partid a anunțat în urmă cu o săptămână că va depune o moțiune de cenzură împotriva guvernului Rajoy, a fost susținut de 180 de voturi ale parlamentarilor.
Fost profesor de economie și membru al Parlamentului, Pedro Sanchez este primul om din istoria Spaniei care a devenit premier după ce fostul șef al Guvernului a fost demis în urma unei moțiuni de cenzură.
Pedro Sanchez a fost ales ca președinte al Partidului Socialist (PSOE) din Spania în 2014, iar doi ani mai târziu, din cauza poziției în scandalul privind corupția, în care era implicată formațiunea politică a lui Rajoy, acesta a fost obligat să se retragă din funcție chiar de către comitetul executiv al propriului partid.
"Nu o să fiu împotriva propriului meu partid sau a promisiunilor electorale. Luni, o să mă urc în mașină și o să călătoresc în toată Spania pentru a îi asculta pe cei ce nu au fost ascultați", a fost reacția lui Sanchez.
La doar șapte luni de la demisia sa, în mai 2017, Sanchez a fost reales la conducerea Partidului Socialist.
Sanchez s-a născut în Madrid, în anul 1972, devenind membru al PSOE încă din 1993, fiind și membru al Parlamentului între anii 2009-2011.
Acesta a devenit vineri prima persoană din istoria Spaniei care a reușit să dea jos un guvern, câștigând încrederea unor partide mai mici din Parlament, care au fost de acord să susține moțiunea de cenzură.
Potrivit constituției spaniole, liderul partidului care depune moțiunea de cenzură devine automat premier, dacă șeful Guvernului în funcție la momentul respectiv este demis, relatează site-ul publicației Express.