Extern· 3 min citire

Românii din Italia sunt supărați pe autoritățile din România. Cer zi de doliu național

Românii din Italia sunt supărați pe autoritățile din România. Cer zi de doliu național

Românii din Italia sunt supărați pe autoritățile din România. Cer zi de doliu național

Publicat27 aug. 2016, 23:07
Actualizat29 aug. 2016, 09:42

Românii din Italia cer doliu național pentru victimele seismului, dar deocamdată sunt ignorați de Guvern. În regiunea afectată s-a deplasat doar ministrul pentru diaspora, care se va întâlni azi cu românii rămași pe drumuri în urma dezastrului. 11 români au murit în cutremurul din Italia, 4 sunt în continuare dispăruți, iar șase sunt internați în spitalele din Peninsulă. Trei persoane, care figurau inițial ca fiind dispărute, au fost identificate și sunt în viață.

UPDATE. Ministerul Afacerilor Externe precizează că numărul cazurilor de cetățeni români dispăruți aflate în atenția MAE este în acest moment de 4 persoane. Toate celelalte persoane care figurau inițial ca fiind dispărute au fost identificate de către echipele consulare și sunt în viață.

Ministrul delegat pentru relațiile cu românii de pretutindeni, Maria Ligor, i-a vizitat, la spital, pe toți cetățenii români răniți, precum și pe cei din zonele afectate. De asemenea, demnitarul român a participat la ceremonia religioasă oficiată de P.S. Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei pentru victimele tragicelor evenimente și a avut o serie de discuții cu autoritățile locale.

Reprezentanții Ambasadei României la Roma și ai Consulatului General al României la Bologna sunt în permanentă legătură cu unitățile medicale în care sunt internați cei 6 cetățeni români răniți.

În urma finalizării tuturor procedurilor specifice, trupurile neînsuflețite a 7 cetățeni români decedați în urma seismului vor fi repatriate, pe cale rutieră, în cursul zilei de luni, 29 august 2016.

Costurile de repatriere a corpurilor neînsuflețite au fost suportate integral de Ministerul Afacerilor Externe din Fondul special de urgență aflat la dispoziția ministerului.

Echipa consulară mobilă din cadrul Unității de Reacție Rapidă a MAE și cele două echipe consulare mobile ale Ambasadei României la Roma și Consulatului General al României la Bologna, aflate în zonele calamitate, încă de la debutul crizei, își vor continua activitatea și demersurile la fața locului până la repatrierea tuturor corpurilor neînsuflețite ale cetățenilor români decedați și până la clarificarea situației persoanelor de cetățenie română declarate dispărute.

Mai mulți reprezentanți ai comunității românești din Italia le cer autorităților de la București să declare doliu național în memoria românilor morți după cutremurul din Peninsulă. Până acum, 11 români au fost declarați, oficial, morți în urma seismului, iar alți 14 sunt dați dispăruți. Mai mult, românii din Italia vor ca președintele sau premierul să se deplaseze în zonele distruse, unde trăiesc mulți români. Eventualele ajutoare au putea fi decise luni, când guvernul se reunește în ședință.

Una dintre nemulțumirile reprezentanților comunității românești din Italia este că autoritățile de la București nu au declarat doliu național pentru victimele care și-au pierdut viața în urma cutremurului.

Eugen Terteleac, președintele Asociației Românilor din Italia, a spus, pentru TVR, că în zonele afectate de cutremur au ajuns totuși ambasadorul României în Italia și consulul din Bologna pentru a-i ajuta pe românii cu probleme.

Ministrul Apărării, Mihnea Motoc, a declarat că armata este pregătită să ajute la repatrierea românilor care și-au pierdut viața în Italia. Este așteptată însă o decizie a executivului. Decizia ar putea veni luni, când guvernul are programată o ședință.

Întors oficial din concediu, președintele României a transmis condoleanțe familiilor îndoliate.

În Italia trăiesc și muncesc aproximativ un milion și jumătate de români. Aproape 30.000 dintre ei locuiesc în regiunea Umbria, cea mai afectată de seismul din 24 august. sursa

CIOLOȘ ȘI IOHANNIS, ÎN GERMANIA, NU ÎN ITALIA

Premierul Dacian Cioloș nu se duce în Italia, dar pleacă în Germania. Săptămâna viitoare, prim-ministrul se va întâlni cu mai multe companii nemțești, interesate de investiții în România.

De altfel, și președintele Klaus Iohannis va avea o întâlnire cu cancelarul Angela Merkel, în perioada următoare.

"România vrea să fie o parte importantă în procesul decizional", a declarat premierul, la Radio România Actualități, mai ales în contextul ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană. Dacian Cioloș a discutat ieri și cu premierul Poloniei despre întărirea axei București-Varșovia.

PROMOTIE LA eMAG! CONSULTATI CELE MAI BUNE OFERTE AICI!!!

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Extern