România cere sporirea sancțiunilor la adresa Rusiei. Joi, la reuniunea extraordinară a miniștrilor de Externe din UE, Bogdan Aurescu va propune înăsprirea regimului de măsuri punitive aplicat autorităților ruse după escaladarea conflictului din estul Ucrainei.
De altfel, astăzi Rada de la Kiev a votat un proiect de lege prin care Rusia a fost declarat stat agresor, iar separatiștii care controlează Donbass sunt catalogați drept teroriști.
Miniștrii de Externe ai Uniunii Europene se întrunesc de urgență joi la Bruxelles pentru a analiza deteriorarea accentuată a situației din estul Ucrainei. Poziția României este cât se poate de clară, sunt necesare noi sancțiuni la adresa Rusiei.
Summitul extraordinar de la Bruxelles vine în contextul în care Parlamentul Ucrainei a adoptat o lege la limita unei declarații de război.
Potrivit textului, "Federația Rusă este stat agresor care susține terorismul și blochează activitatea Consiliului de Securitate al ONU și care pune în pericol pacea și securitatea internațională. Iar așa-numitele 'republici populare Donețk și Lugansk' sunt organizații teroriste", se arată în documentul votat de 271 dintre cei 450 de deputați.